CRP consideră că ediţia din 22 iunie a "Lazarus Show" a fost în contradicţie cu valorile apărate de Club şi îşi exprimă speranţa – în scrisoarea pe care preşedinta CRP Indira Crasnea i-a trimis-o lui Pavel Stanchev, CEO al Dogan Media Intenational -Kanal D – că "un alt derapaj profesional" de acest fel nu se va mai produce.
"Clubul Român de Presă apreciază succesul postului de televiziune Kanal D, obţinut în scurt timp de la lansare, precum şi inovaţia pe care a adus-o în privinţa programelor pe care le propun telespectatorilor şi speră că postul de televiziune Kanal D va respecta încrederea pe care aceşti telespectatori i-o acordă", se spune într-un comunicat al CRP, remis MEDIAFAX. .
Clubul Român de Presă "a apărat întotdeauna dreptul mass-media româneşti de a reflecta diversitatea", dar aceasta trebuie să fie în acord cu "respectul faţă de public, respect care nu se măsoară în audienţe, ci în calitatea profesională" a demersurilor jurnalistice.
"Respectarea normelor deontologice de către membrii Clubului este o condiţie importantă pentru afilierea la CRP, acesta fiind unul dintre motivele pentru care, în procesul de înscriere, orice societate de presă trebuie să îşi asume normele profesionale ale Codului Deontologic al Ziaristului adoptat de Clubul Român de Presă", se mai spune în comunicatul CRP.
CNA a amendat, joi, postul Kanal D cu 100.000 de lei – cea mai mare amendă acordată până în prezent de Consiliu -, pentru că în emisiunea "Show cu Lazarus" din 22 iunie au fost difuzate imagini din două filme pentru adulţi, fapt interzis de legislaţia audiovizuală.
Dogan Media Intenational -Kanal D a devenit membru al CRP în 11 mai, anul acesta.