Spectacolul „Monoloagele vaginului”, după Eve Ensler, se joacă la MNLR

Publicat: 06 03. 2008, 11:53
Actualizat: 05 11. 2012, 16:43

Actriţa Diana Giubernea va aduce la MNLR "Monoloagele vaginului", un spectacol care i-a adus Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină la Festivalul Studiointerfest, transmite muzeul.

"Un spectacol despre acceptare, iertare, înţelegere, conştiinţă, într-o lume blamată de singurătate. O luptă artistică împotriva violenţei, ignoranţei, laşităţii şi pasivităţii. Rezultat din peste 200 de interviuri cu femei de diferite vârste, cu educaţie şi statut diferite, textul scriitoarei americane se articulează pe o jubilaţie între îndrăzneala de a spune lucrurilor pe nume şi îndemnul la autocunoaştere, pe de o parte, şi criticarea unor pagini dure ale istoriei şi trecerea în revistă a momentelor importante ale vieţii", spune regizoarea Mona Gavrilaş.

Ideea de a scrie un text cu un asemenea subiect i-a venit la o discuţie între prietene. Au urmat interviuri cu peste 200 de femei din toată lumea, de toate rasele, din toate mediile sociale. În 1996, textul era gata. Autoarea s-a urcat pe scenă, o scenă underground, într-o cafenea, şi a început să îl declame, interpretând simultan toate vocile personajelor sale. Apoi, spectacolul a ajuns pe Broadway. Rolul principal a fost jucat de actriţe şi personalităţi celebre precum . "Monoloagele vaginului" s-a jucat, în 2001, la Madison Square Garden cu Melissa Etheridge şi Whoopi Goldberg.

Spectacolul se va juca pe 14 martie, în Rotonda .