McCartney, în vârstă de 82 de ani, a fost văzut purtând o kippah alături de soţia sa, Nancy Shevell, de origine evreiască. Muzicianul se află în America de Sud pentru a susţine concerte în cadrul turneului său „Got Back”.
McCartney şi Shevell, care sunt căsătoriţi din 2011, au mai participat la servicii religioase în Londra, la sinagoga St John’s Wood Liberal, aflată în apropierea renumitelor Abbey Road Studios.
Criticul muzical Seth Rogovoy a remarcat că McCartney are o „pasiune” de peste cinci decenii pentru cultura evreiască, având colaboratori, asociaţi de afaceri şi parteneri de viaţă evrei.
Prima sa soţie, Linda Eastman, cu care a avut patru copii, era nepoata unor imigranţi evrei din Rusia. McCartney şi Linda au fost căsătoriţi până la moartea acesteia în 1998.