- Home
- Cultură-Media
- SIMFEROPOL, (26.01.2015, 15:57)
- Valentin Vidu - Mediafax
Percheziţii la sediul postului de televiziune al tătarilor din Crimeea
Poliţişti efectuau luni o percheziţie la sediul postului de televiziune al minorităţii musulmane tătare din Crimeea, peninsula ucraineană anexată în martie de Rusia, a declarat Lilia Budjurova, adjuncta directorului general al postului ATR.
Urmărește
557 afișări
Percheziţii la sediul postului de televiziune al tătarilor din Crimeea (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Aproximativ 50 de poliţişti, inclusiv din forţele de securitate, complet înarmaţi, au venit în această (luni) dimineaţa în clădirea postului", a declarat Budjurova, care este şi corespondentă AFP în Crimeea.
Însoţiţi de anchetatori de la Centrul local de luptă împotriva extremismului, "ei ocupă aproape toate birourile şi nu lasă pe nimeni să iasă", a precizat ea.
Poliţiştii "efectuează o percheziţie vizând să confişte toate suporturile electronice cu informaţii despre o manifestaţie a tătarilor în Crimeea, în 2014", împotriva anexării peninsulei de către Rusia, a precizat Budjurova.
În timpul percheziţiei, postul a fost nevoit să-şi închidă antena şi emitea doar pe Internet şi prin satelit, potrivit aceleiaşi surse.
"Clădirea noastră este mare, percheziţia riscă să dureze până foarte târziu în noapte", a adăugat ea.
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) a denunţat această percheziţie ca "inacceptabilă".
"Această practică a amestecului în presa liberă şi independentă nu poate să fie tolerată într-o regiune a OSCE", a declarat reprezentanta acestei organizaţii pentru Libertatea Presei, Dunja Mijatovic, citată într-un comunicat.
Postul a fost acuzat în septembrie de "extremism", iar Ministerul local de Interne a afirmat că a fost informat că ATR "intensifică în mod intenţionat, în rândul tătarilor din Crimeea, o lipsă de încredere faţă de autorităţile" ruseşti.
De la anexarea Crimeei de către Rusia, acest post independent, fondat în 2005, imediat după "revoluţia portocalie" prooccidentală, se teme că va fi închis.
Un post privat, ATR vrea să fie "vocea" tătarilor, populaţia originară a peninsulei, deportată în masă de către Stalin la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, şi care a putut să revină în acest teritoriu abia în anii '80.
Atunci când Moscova a anexat Peninsula Crimeea, în martie, în urma unui referendum contestat, cei aproximativ 300.000 de tătari din acest teritoriu, reprezentând aproximativ 12% din populaţia peninsulei, au boicotat votul în masă.
Potrivit Kremlinului, 97% dintre cei care au votat au ales asocierea cu Rusia. De la instalarea autorităţilor ruseşti, tătarii din Crimeea afirmă că se confruntă cu numeroase dificultăţi.
Citește pe www.zf.ro: Prestigioasa universitate Harvard: România are a 20-a cea mai sofisticată economie a lumii. E mai complexă decât te-ai aştepta ţinând cont de nivelul de dezvoltare. În urmă cu 20 de ani eram pe locul 40
Citește pe www.zf.ro: Cum alegem zona unde cumpărăm o locuinţă şi ce facilităţi importante trebuie să existe în proximitate
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Prestigioasa universitate Harvard: România are a 20-a cea mai sofisticată economie a lumii. E mai complexă decât te-ai aştepta ţinând cont de nivelul de dezvoltare. În urmă cu 20 de ani eram pe locul 40
Povestea unuia dintre cei mai puternici executivi români şi cum a ajuns acesta să deţină o funcţie care nu a mai fost ocupată niciodată de un român într-o companie gigant americană
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Primele imagini cu explozivul cuplu Tamaş – Alexa, din Asia Express, în infernul din Filipine, cu 31 de grade la ora 18:00 şi 75% umiditate. FOTO&VIDEO EXCLUSIV
PROSPORT.RO
Cum arată iubita misterioasă a lui Ilie Bolojan, președintele interimar al României. Cei doi au nășit un cuplu din Câmpulung alături de Nea Mărin și soția lui
CANCAN.RO
Afacerea INEDITĂ lansată de un cuplu din Iași. Cei doi au adus mașini de epocă din SUA și le-au scos la închiriat
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe