„A murit, după o lungă bătălie cu o boală necruţătoare, unul dintre cei mai iubiţi actori şi profesori de teatru din România, Eusebiu Ştefănescu. Celebru atât pentru rolurile sale din teatru şi din film («Colierul cu turcoaze», «Ringul», «Destinaţia Mahmudia»), Eusebiu Ştefănescu a fost şi unul din marii interpreţi ai poeziei româneşti, clasice şi contemporane, neuitate fiind spectacolele sale cu poezia lui Eminescu sau Nichita Stănescu. Actor, pe rând, la Teatrul din Ploieşti, la Teatrul Mic şi (din 1996) la Teatrul Naţional din Bucureşti, Eusebiu Ştefănescu a fost, în acelaşi timp, profesor de actorie la Universitatea Hyperion, formând nenumăraţi actori de valoare din noua generaţie. Plecarea lui lasă un gol tragic pe scena teatrului românesc contemporan. Dumnezeu să-l ierte!”, a scris Ionuţ Vulpescu, pe pagina sa de Facebook.
Actorul Eusebiu Ştefănescu, unul dintre cei mai buni recitatori de poezie, a murit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la vârsta de 70 de ani.
Eusebiu Ştefănescu a murit la Spitalul Militar din Bucureşti, a declarat pentru MEDIAFAX soţia acestuia, Vali Ştefănescu.
„Avea o tumoare care s-a dovedit a fi cancer. A făcut radioterapie, dar tumora s-a extins”, a spus soţia actorului, precizând că acesta a murit în urma unui stop cardio-respirator.
Eusebiu Ştefănescu fusese diagnosticat de medici cu o tumoare la cap, în anul 2013, iar până acum actorul a fost operat de trei ori.
Prima intervenţie chirurgicală a suferit-o în 2013, urmând apoi alte două operaţii, în luna ianuarie 2014.
Eusebiu Ştefănescu s-a născut la Ploieşti, pe 3 mai 1944. A fost actor al Teatrului din Ploieşti timp de 16 ani, apoi la Teatrul Mic şi la Teatrul Naţional din Capitală. A jucat în filme celebre, precum „Colierul de turcoaze”, „Ringul”, „Figuranţii”, „Liceenii Rock’n’Roll” şi şi-a împrumutat vocea în multe filme de animaţie.
Eusebiu Ştefănescu a absolvit Institutul de Artă Cinematografică şi Film din Bucureşti în 1967. De asemenea, acesta a fost profesor universitar la Facultatea de Arte din cadrul Universităţii Hyperion.
Actorul a jucat şi în filme precum „Departe de Tipperary”, „Ana”, „Falansterul”, „Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu”, „Dragostea mea călătoare”, „Destinaţia Mahmudia”, „Colierul de turcoaze”, „Noi, cei din linia întâi”, „Pădurea de fagi”, „Figuranţii”, „Maria şi marea”, „Vinovatul”, „Telefonul”, „Trahir”, „Meurtres sous hypnose”, „Merge şi aşa”, „Despre morţi numai de bine”, „Păcală se întoarce”, „Duminica pierzi sau câştigi”.
În 2013, Eusebiu Ştefănescu a fost numit Cetăţean de onoare al municipiului Ploieşti.
De asemenea, în 2013, Eusebiu Ştefanescu a fost premiat de Uniunea Cineştilor din România (UCIN) pentru prestigioasa activitate în domeniul filmului, teatrului şi învaţământului universitar.