Cazul care a şocat lumea modei va fi subiectul următorului film de la Hollyood. Pelicula „Gucci” va ajunge în atenţia iubitorilor de film printr-o distribuţie de execpţie a unora dintre cei mai cunoscuţi actori.
Lady Gaga, Al Pacino, Robert De Niro şi Jeremy Irons fac parte din distribuţia de marcă a filmului. Gaga îşi ia în serios cariera de actriţă, iar după succesul cu “A star was Born” îşi surprinde din nou fanii.
În filmul regizat de Ridley Scott, Gaga o va interpteta pe nimeni alta decât Patrizia Reggiani, fosta soţie a lui Maurizio Gucci şi cea care a comandat asasinarea sa.
În 1995, anul în care a fost omorât de un asasin plătit de fosta soţie, Maurizio Gucci era preşedintele casei de modă înfiinţate de bunicul lui. Pentru fapta sa, Patrizia Reggiani a fost arestată în 1997. În 1998 a fost condamnată la 29 de ani de închisoare, din care a executat optsprezece, fiind eliberată în 2016.