Peste 150 de romane şi publicaţii, puse la dispoziţia vizitatorilor în Parcul Cişmigiu

Peste 150 de romane şi publicaţii sunt puse în mod gratuit la dispoziţia vizitatorilor în Parcul Cişmigiu, în zona de lectură, relaxare şi muzică ambientală, în cadrul celei de-a doua ediţii a evenimentului "Copacul cu cărţi", informează Primăria Municipiului Bucureşti (PMB).

Urmărește
205 afișări
Imaginea articolului Peste 150 de romane şi publicaţii, puse la dispoziţia vizitatorilor în Parcul Cişmigiu

Peste 150 de romane şi publicaţii, puse la dispoziţia vizitatorilor în Parcul Cişmigiu (Imagine: Shutterstock)

Bucureştenii sunt aşteptaţi la o nouă sesiune de relaxare în aer liber, în perioada 1 iulie - 31 august, în Parcul Cişmigiu (peluza de la intrarea Victor Eftimiu şi intrarea Rigas), unde va avea loc cea de-a doua ediţie a evenimentului "Copacul cu Cărţi", organizat de PMB, prin Creart - Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie, în parteneriat cu Asociaţia pentru Cultură Urbană şi Mediu (ACUM).

Peste 150 de romane şi publicaţii sunt puse în mod gratuit la dispoziţia vizitatorilor între orele 17.00 şi 22.00 în timpul săptămânii, iar în weekenduri între orele 10.00 şi 22.00 în zona de lectură, relaxare şi muzică ambientală.

Pe lângă lectura în aer liber, programul evenimentului "Copacul cu Cărţi" cuprinde şi o serie de ateliere pentru copii (în fiecare sâmbătă şi duminică de la ora 10:00), prin care aceştia vor explora lumea origami şi vor păşi în universul personajelor de poveste preferate.

Adulţii sunt invitaţi la o serie de workshop-uri practice şi creative, precum cel de modă - "Dress for success" (3 şi 9 iulie - ora 18:30), unde vor afla despre cum pot folosi hainele ca pe un instrument al exprimării personalităţii şi atelierul "Idei Cusute" (2 iulie - ora 18:30).

Cei dornici de mişcare sunt aşteptaţi pe 5 şi pe 12 iulie, în intervalul orar 18.00 - 19.00, la cursuri de auto-apărare Krav Maga - sistem de luptă derivat din metoda militară folosită de forţele speciale israeliene sau cele de Tai Chi.

Iubitorii de teatru sunt invitaţi pe 10 şi 11 iulie la Festivalul de Teatru Dell' Arte ce va avea loc de la ora 20.00.

Serile de weekend (începând cu ora 19.00) sunt dedicate sesiunilor live de DJ şi saxofon cu ArtHitEctronic & Friends, show-urilor de improvizaţie şi concertelor de pian cu Flavian Chitic şi Denisa Bozoancă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici