Peste 75% dintre români citesc cărţi cel puţin o dată pe lună - studiu

Peste 75% dintre români citesc cărţi cel puţin o dată pe lună, dintre care 23,1% citesc zilnic, potrivit unui studiu comandat de o librărie online despre importanţa pe care o acordă românii lecturii şi factorii relevanţi pentru ei atunci când fac o achiziţie de carte, informează un comunicat.

Urmărește
33 afișări

Datele au fost obţinute în urma unui sondaj de opinie realizat pe siteul ivox.ro, la care au participat 5.451 de persoane. Potrivit datelor, 75,7% dintre respondenţi citesc cel puţin o dată pe lună, din care 23,1% zilnic. Cifrele arată, de asemenea, că 34,1% citesc între una şi două ore săptămânal, 27,1%, între două şi patru ore, iar un procent de 19,7%, mai mult de patru ore pe săptămână.

Studiul relevă totodată că românii citesc în special pentru a-şi dezolta gândirea (76,7%) şi limbajul (71,2%), însă şi pentru a se relaxa (68,2%). Un procent semnificativ de respondenţi (48,2%) susţin că lectura este un mijloc bun pentru dezvoltarea profesională, în timp ce 34,9% consideră că lectura reprezintă un mijloc pentru a înţelege societatea în care trăiesc.

Interesul mai mare acordat navigării pe internet (83,1%) este văzut ca fiind cauza principală a scăderii interesului pentru lectură. Alte cauze semnalate de participanţii la sondaj sunt interesul mai mare acordat emisiunilor TV (68,1%) şi lipsa de timp (60,1%).

Locul preferat de lectură este locuinţa personală, unde 38% dintre respondenţi declară că citesc săptămânal, iar 13%, lunar. Alte spaţii în care citesc românii sunt mijloacele de transport în comun, unde 14% citesc cel puţin o dată pe lună, parcurile (11%) şi locul de muncă (17%).

Cărţile tipărite sunt cele mai utilizate, 57% dintre respondenţi declarând că le citesc zilnic şi săptămânal. În schimb, cărţile electronice sunt folosite cel puţin o dată pe săptămână de 24% dintre respondenţi, iar cărţile audio, de 5% dintre participanţii la sondaj. Dintre acestea, indiferent de format, cele mai apreciate sunt cele de beletristică (41% dintre respondenţi citesc foarte multă beletristică), cărţile de specialitate (38,9%) şi cele de dezvoltare personală (36%). Cel mai puţin căutate sunt cărţile cu subiect science-fiction (16,3%) şi cele cu conţinut autobiografic: jurnale, memorii (15,5% dintre respondenţi citesc acest tip de carte într-o măsură ridicată).

Elementul cel mai important avut în vedere în momentul achiziţiei unei cărţi este preţul, pentru 51% dintre respondenţi. Recomandările prietenilor joacă şi ele un rol important, deoarece de acestea se ţine cont în mare (37,8%) şi foarte mare măsură (10,4%). Aceste elemente sunt urmate de cronicile citite, pe care 41% dintre respondenţi le iau în considerare.

Pentru achiziţia unei cărţi dintr-o librărie online, taxele (88%), promoţiile (87%) şi preţul (84%) sunt factorii cei mai importanţi. Pentru o comandă online, cei mai mulţi respondenţi (52%) sunt dispuşi să plătească între 50 şi 100 de lei, iar 35% până în 50 de lei, în timp ce 11% sunt dispuşi să plătească între 100 şi 200 de lei pentru cărţile cumpărate online.

Cele mai importante surse de informare în vederea achiziţionării unei cărţi sunt site-urile librăriilor şi ale editurilor (50%) şi coperta sau interiorul cărţii (43,9%). Personalul vânzător nu este considerat o bună opţiune de informare şi, în consecinţă, nu este consultat decât foarte rar sau niciodată (66,8%). Totodată, 54,9% dintre respondenţi nu iau în considerare niciodată blogurile, iar 51,2%, emisiunile TV.

Utilizatorii consideră că cele mai importante secţiuni de pe site-ul unei librării online sunt o listă de cărţi organizată pe domenii (96%). În plus, 93% consideră ca fiind important şi foarte important ca site-ul să conţină o secţiune de apariţii noi, iar 91% apreciază secţiunea dedicată promoţiilor.

Rezultatele sondajului actual scot în evidenţă faptul că, chiar dacă mai puţin de 10% dintre respondenţi au la momentul efectuării cercetării un dispozitiv de citire a cărţilor electronice, peste 30% îşi exprimă dorinţa de a achiziţiona un astfel de dispozitiv în viitorul apropiat. Acest lucru reprezintă un indicator pentru investirea de către librăriile online în construirea unei baze de date importante de cărţi electronice.

Sondajul de opinie a fost realizat la solicitarea okian.ro, una dintre cele mai mari librării online din România. Acest magazin online comercializează produsele a peste 12.000 de edituri din întreaga lume, într-o formulă autohtonă accesibilă, oferind totodată publicului cititor acces la peste un milion de titluri în limba engleză din orice domeniu de interes.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici