Piaţa de artă din România a înregistrat vânzări de 14,6 milioane de euro în 2012

Piaţa românească de artă a înregistrat în 2012 o creştere de ansamblu de aproximativ 22%, cu o sumă totală obţinută din vânzări de 14,6 milioane de euro, gusturile consumatorilor de artă fiind şi ele dintre cele mai diverse.

Urmărește
304 afișări
Imaginea articolului Piaţa de artă din România a înregistrat vânzări de 14,6 milioane de euro în 2012

Piaţa de artă din România a înregistrat vânzări de 14,6 milioane de euro în 2012 (Imagine: Catalin Abagiu/ Mediafax Foto)

Astfel, motorul pieţei de artă a continuat să fie reprezentat de casele de licitaţii, care, în 2012, au ajuns să ofere un număr mediu lunar de 400 de obiecte de artă, în creştere cu 15% faţă de anul precedent şi mai mult cu 35% faţă de anul 2010, arată o analiză a casei de licitaţii Artmark remisă MEDIAFAX.

Dacă, în anii 2010 - 2011, 65% din piaţa de artă din România era formată din activitatea caselor de licitaţii, ale căror vânzări sunt publice - oficiale şi contorizabile -, 2012 a fost anul în care reperele de tranzacţionare stabilite de casele de licitaţie au determinat o semnificativă creştere a vânzărilor private, de regulă neînsoţite de documente, acestea tinzând să rivalizeze cantitativ cu suma tranzacţiilor realizate public prin licitaţiile de artă.

Eşalonul artiştilor de patrimoniu de importanţă naţională a continuat să reprezinte o investiţie sigură, operele semnate de marile nume ale artei româneşti fiind vânate atât de colecţionarii consecvenţi, care doresc să îşi întregească colecţia, cât şi de nou-intraţii în piaţă, care fie caută să îşi plaseze banii într-o investiţie sigură, fie doresc să înceapă o colecţie şi aleg varianta consacrată.

După un an 2011 în care toţi artiştii din primul eşalon valoric au cunoscut creşteri fenomenale (Nicolae Grigorescu +58,61%, Nicolae Tonitza +48,49%), 2012 a reprezentat un an de consolidare, în care preţurile s-au situat în jurul valorii de piaţă câştigate, cu fluctuaţii minore. Astfel, operele importante de Nicolae Grigorescu s-au încadrat în intervalul 100.000 - 200.000 euro, în timp ce picturile de mici dimensiuni ale maestrului au putut fi încă accesate pentru preţuri variind în jurul sumei de 50.000 euro.

Nicolae Tonitza, cel care ocupa în 2011 vârful clasamentului pieţei de artă din România, cu pictura de tezaur "În iatac", adjudecată pentru 290.000 euro în Licitaţia de Iarnă a casei Artmark, păstrează în 2012 un nivel de 150.000 - 200.000 de euro pentru opere semnificative (precum pictura "Trei fraţi", adjudecată la 170.000 de euro în Licitaţia de Primăvară a Casei Artmark). În acelaşi timp, tehnici mai puţin complexe ale lui Tonitza, precum variile sale desene şi schiţe, oferă încă tinerilor colecţionari posibilitatea de achiziţionare plecând de la câteva sute de euro.

Clasicii şi moderniştii consacraţi ai picturii interbelice au rămas căutarea centrală a anului 2012, preţurile acestora fiind mai accesibile decât cele ale artiştilor "naţionali".

Astfel, Gheorghe Petraşcu a cunoscut în 2012 o creştere de 5,25%, cu majoritatea lucrărilor adjudecate la câteva mii de euro, dar şi vârfuri de peste 50.000 de euro, precum "Atelier din Târgovişte", adjudecat la 62.914 euro la casa de licitaţii Alis în iulie 2012. Din acelaşi eşalon al pieţei, Theodor Pallady a cunoscut, în 2012, o creştere de 8,56%, cu un preţ maxim de 56.240 de euro obţinut de pictura "Dormind" în licitaţia Alis din mai 2012.

Cei mai mari câştigători ai anului 2012 sunt însă artiştii de patrimoniu, care au fost reprezentaţi în licitaţii prin opere mai puţin semnificative, având preţuri de pornire mici, sub 1.000 euro. De o atractivitate sporită într-o situaţie economică în care s-a înregistrat o scădere a resurselor financiare, aceste opere au ajuns rapid la creşteri spectaculoase, depăşind, rând pe rând, recordul numărului de paşi de licitare.

De exemplu, "Sedusă", opera de mici dimensiuni semnată Mişu Teişanu (22,5x29 cm), a pornit în Licitaţia de Mărţişor Artmark de la un preţ de 250 euro şi a fost adjudecată pentru 10.000 euro. O altă creştere spectaculoasă a fost înregistrată de o sculptură de Bruno Zach, intitulată "Vânzătorul de covoare", care a pornit în licitaţie de la 900 euro şi s-a adjudecat, după 39 de paşi de licitare, la 9.500 euro.

În ceea ce priveşte arta contemporană, situată încă la valori accesibile în comparaţie cu cotele în creştere ale artiştilor de patrimoniu, 2012 a fost un an roditor, în care a reuşit să strângă cele mai mari sume din scurta istorie a licitaţiilor dedicate exclusiv artei postmoderne şi contemporane.

Dacă până în 2010 Artmark aloca artei contemporane doar o secţiune în cadrul celor patru mari licitaţii de sezon, începând cu 2011 organizează anual trei licitaţii tematizate de contemporană, ritm pe care îşi propune să îl păstreze şi pentru 2013.

Fiecare dintre cele trei licitaţii de artă postmodernă şi contemporană din 2012 a înregistrat vânzări totale în jurul sumei de 200.000 euro, licitaţia din noiembrie 2012 având un total în creştere de 239.550 euro şi o rată de adjudecare de 83,12%. Printre recordurile de autor stabilite în această licitaţie se numără: Şerban Savu - "Space, The Final Frontier (2)" (10.000 euro), Geta Brănescu - "Cămaşă magică", (7.500 euro), Ion Grigorescu - "Fraţii" (7.500 euro).

Piaţa licitaţiilor de artă din România s-a situat în 2012 la 14,6 milioane euro. Majorării temperate din segmentul de vârf al licitaţiilor de artă i se adaugă creşterile semnificative cunoscute de segmentele mai accesibile ale pieţei, astfel că întreaga piaţă de artă a anului trecut poate fi estimată ca depăşind 25 milioane euro, atunci când se adaugă şi subpiaţa vânzărilor private, neînregistrate în documente şi certificate de garanţie, dar în creştere.

Obiectele de colecţie şi artă decorativă, segmente de piaţă noi, în curs de conturare, şi-au făcut loc relativ recent şi în calendarul de licitaţii Artmark, obţinând rezultate încurajatoare, precum Licitaţia "Art Nouveau şi Art Deco - de la bijuterie la mobilier" (total: 100.495 euro; rată de adjudecare: 78%), în noiembrie 2012, şi Licitaţia de Bijuterii de epocă şi de colecţie (total: 118.090 euro; rată de adjudecare: 74,5%), în iulie 2012.

Diversificarea a continuat cu teme inedite, complet noi în peisajul românesc, precum: "Mirabilia - Cabinetul de curiozităţi" (Artmark, mai 2012, 36.530 euro), "Milităria şi Antichităţi" (Artmark, aprilie 2012, 73.130 euro), Licitaţia de Maşini de Colecţie, Sport Memorabilia, Şampanii şi Vinuri de Colecţie (Artmark, august 2012, 1.066.240 euro) etc.

Valorile importante vehiculate în această piaţă au început să capteze atenţia investitorilor tradiţionali, odată cu instrumentele de piaţă dedicate lor, facilitându-se accesul în piaţa de artă a vehiculelor investiţionale, precum fondurile de investiţii în artă. 2012 reprezintă al doilea an din viaţa fondului Certinvest Artă Românească, în care acesta a sporit numărul de investitori la aproximativ 50, cu un total de peste 2 milioane de euro fonduri atrase, şi a obţinut o performanţă agregată extrem de competitivă, de 18,89%. Rezultatele atractive comunicate de primul fond de investiţii în artă românească fac probabilă, în viitorul apropiat, urmarea acestui exemplu şi de către alte societăţi de administrare a investiţiilor, care vor dori să capitalizeze evoluţia pozitivă a pieţei de artă.

Atracţia pe care piaţa de artă o constituie pentru mediul investiţional din România s-a reflectat şi în interesul revistei Capital de a lansa, în premieră pentru ţara noastră, un "Top 100 al celor mai valoroşi artişti români", clasificându-i în funcţie de recordul de autor obţinut în licitaţii. Lansat în octombrie 2012, topul a dat startul unui nou instrument pe piaţa de artă care, replicat an de an, va constitui un barometru accesibil al pieţei româneşti de artă.

Anul 2012 a reconfirmat prima poziţie, detaşată, a casei de licitaţii Artmark în piaţa vânzărilor publice de artă din România, generând, conform Indexului Pieţei Româneşti de Artă, 79,7% din piaţă, urmată, pe poziţiile a doua şi a treia, de Goldart (8,2%), respectiv Alis (7,7%).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici