Placido Domingo s-a retras din opera „Macbeth” de Verdi pe fondul acuzaţiilor de hărţuire sexuală

Placido Domingo, acuzat de mai multe femei pentru hărţuire sexuală, s-a retras marţi din producţia operei „Macbeth” de Verdi cu o zi înainte de lansare şi a indicat că nu va reveni la Opera Metropolitană, potrivit The New York Times.

Urmărește
1376 afișări
Imaginea articolului Placido Domingo s-a retras din opera „Macbeth” de Verdi pe fondul acuzaţiilor de hărţuire sexuală

Placido Domingo s-a retras din opera „Macbeth” de Verdi pe fondul acuzaţiilor de hărţuire sexuală

La începutul lunii august, opt cântăreţe şi o dansatoare au declarat pentru Associated Press că au fost hărţuite sexual de un fost membru al "Celor Trei Tenori " - format din Domingo, regretatul Luciano Pavarotti şi Jose Carreras -, unele incidente datând din anii 1980.

Mai multe femei l-au acuzat pe Placido Domingo că s-a folosit de imaginea sa de tenor celebru pentru a le forţa să întreţină relaţii sexuale cu el.

De la apariţia articolului din 13 august, alte 11 femei l-au acuzat pe tenor de hărţuire sexuală, comportament sexual nepotrivit şi de faptul că le-au fost afectate carierele după ce i-au refuzat acestuia avansurile.

Retragerea lui Domingo în ajunul spectacolului - noaptea de lansare este miercuri - a venit după ce un număr tot mai mare de oameni care lucrează la Opera Metropolitană din New York şi-au exprimat îngrijorarea pentru apariţia acestuia. Alte instituţii culturale americane, inclusiv Philadelphia Orchestra şi San Francisco Opera, au anulat deja apariţiile viitoare ale artistului, invocând necesitatea unui loc de muncă sigur.

Tensiunile din culise au crescut în ultimele zile, inclusiv în cadrul unei întâlniri aprinse, uneori emoţionante, pe care Peter Gelb, directorul general al companiei, a susţinut-o cu membrii orchestrei şi corului după repetiţia piesei „Macbeth” sâmbătă după-amiază.

Trei zile mai târziu, Domingo, care la 78 de ani rămâne una dintre cele mai mari vedete ale operei, a declarat pentru The New York Times că a renunţat la „Macbeth” - care trebuia să fie prima sa reprezentaţie din Statele Unite de la apariţia acuzaţiilor de abuz sexual.

Taguri:
p domingo,
opera,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici