Poeta americană Maya Angelou a murit la vârsta de 86 de ani

Poeta şi activista americană pentru drepturi civile Maya Angelou a murit la vârsta de 86 de ani, a anunţat miercuri presa din Statele Unite, citată de AFP.

Urmărește
592 afișări
Imaginea articolului Poeta americană Maya Angelou a murit la vârsta de 86 de ani

Maya Angelou (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit presei americane, poeta a murit în reşedinţa ei din Winston-Salem din Carolina de Nord, la câteva zile după ce îşi anulase prezenţa la gala Beacon Awards din Houston, unde urma să primească un premiu pentru întreaga activitate.

Poetă, scriitoare, actriţă şi autoare de piese de teatru, Maya Angelou a fost, de asemenea, o figură de prim rang în lupta pentru dobândirea de drepturi civile pentru persoanele de culoare din Statele Unite şi o prietenă apropiată a activistului Martin Luther King.

Maya Angelou, al cărei nume real a fost Marguerite Ann Johnson, s-a născut pe 4 aprilie 1928, în oraşul Saint-Louis din statul Missouri şi s-a mutat alături de părinţi şi de fratele ei mai mare în California pe când avea doar câteva luni. Dar, aşa cum s-a întâmplat cu multe familii afroamericane care au migrat spre nord sau spre vest, părinţii ei s-au confruntat cu sărăcia şi nu au putut să asigure traiul celor doi copii. Aceştia au fost trimişi la bunica lor pe linie paternă în oraşul Stamps din statul Arkansas, un stat din sudul segregaţionist american. A crescut şi a frecventat şcoala primară din Stamps unde tatăl ei, Bailey Johnson, venea să o viziteze din când în când. La vârsta de şapte ani, a revenit, însoţită de fratele ei, la Saint-Louis, în casa mamei lor, Vivian Baxter. A fost violată de un prieten al mamei sale. După proces, a refuzat să mai vorbească şi s-a întors în Stamps la bunica ei. Graţie ajutorului oferit de o prietenă a acesteia, doamna Flowers, care a făcut-o să descopere literatura, şi-a regăsit, treptat, încrederea în sine şi a reînceput să vorbească. S-a întors, mai târziu, în California, unde, întrucât era o elevă bună, mama ei a înscris-o într-o şcoală privată, devenind prima elevă de culoare din acea unitate de învăţământ.

Înainte de a împlini vârsta de 20 de ani, Maya Angelou a lucrat ca bucătăreasă, dansatoare şi cântăreaţă în California, unde a şi născut un fiu, Guy. Cu puţin timp înainte să împlinească 30 de ani s-a mutat la New York, în cartierul Harlem.

Deşi nu erau căsătoriţi în mod oficial, Maya Angelou l-a urmat pe sud-africanul Vusumzi Make, bun prieten cu Nelson Mandela şi combatant în lupta contra politicii de apartheid până în Egipt. După ce s-a despărţit de acesta, s-a mutat cu fiul lor Guy în Ghana, unde l-a cunoscut pe Malcolm X. S-a întors în Statele Unite în 1965 unde a colaborat cu acesta până la asasinarea lui. Apoi, a devenit coordonatoarea secţiunii newyorkeze a organizaţiei conduse de Martin Luther King. A început să scrie după asasinarea acestuia, la îndemnul lui Harlem James Baldwin.

A călătorit foarte mult şi vorbea în afară de engleză alte patru limbi: franceză, spaniolă, italiană şi arabă.

Din 1981, locuia la Winston-Salem din Carolina de Nord, unde a ocupat catedra de studii americane la Universitatea Wake Forest. Avea şi o casă în Harlem şi a participat în calitate de orator la evenimentul Million Man March din 1995.

Maya Angelou este cunoscută pentru operele sale autobiografice "I Know Why the Caged Bird Sings" (1969) şi "All God's Children Need Traveling Shoes" (1986). Volumul ei de poezii "Just Give me a Cool Drink of Water Fore I Die" (1971) a fost nominalizat la premiul Pulitzer. A fost nominalizată la premiul Tony pentru rolul ei din piesa de teatru "Look Away" din 1973 şi a fost recompensată cu trei premii Grammy pentru volumele sale în format audio.

În 1993, Maya Angelou a fost invitată să recite poezia sa "On the Pulse of Morning" la ceremonia de învestire a preşedintelui american Bill Clinton. În 2008, ca mulţi lideri ai comunităţii afroamericane, a sprijinit-o pe Hillary Clinton în timpul alegerilor primare din Partidul Democrat şi, apoi, l-a susţinut pe Barack Obama în alegerile prezidenţiale americane.

Maya Angelou a influenţat numeroase personalităţi americane de culoare, inclusiv pe jurnalista Oprah Winfrey, care îi mulţumea adeseori în discursurile sale.

A fost recompensată cu National Medal of Arts în 2000, cu Lincoln Medal în 2008 şi cu Presidential Medal of Freedom în 2011. Volumele ei de poezie au fost incluse în programa şcolară a liceelor americane. În 2013, Maya Angelou a primit un premiu special la gala National Book Awards pentru servicii deosebite aduse literaturii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici