Filmările pentru lungmetrajul „Banat”, al regizorului italian Adriano Valerio, au început în România

Publicat: 07 03. 2015, 11:55
Actualizat: 29 03. 2020, 18:46

Filmul, cu titlul provizoriu „Banat”, debutul în lungmetraj al lui Adriano Valerio, îi are în distribuţie pe Edoardo Gabbriellini, Elena Radonicich, Ştefan Velniciuc şi Piera Degli Esposti.

Filmările vor dura cinci săptămâni şi vor avea loc în România, Bulgaria, Macedonia şi Puglia (Italia).

Producătoarea Ada Solomon a declarat pentru MEDIAFAX că filmările pentru „Banat” se desfăşoară lângă Târgovişte, la Voineşti, şi la Marea Neagră, urmând să se încheie în România săptămâna viitoare.

Doi tineri de 30 de ani se pregătesc să se mute. Pe ea o cheamă Clara şi părăseşte apartamentul în care a stat timp de cinci ani cu fostul iubit. El se numeşte Ivo şi este profesor de literatură. Clara va locui în apartamentul lui Ivo, care pleacă în România, acolo unde a moştenit de la un unchi o mică livadă de meri în regiunea Banatului. Dar, când Clara ajunge în noua casă, Ivo şi cutiile lui sunt încă acolo. Acesta se scuză, toată vina fiind a câinelui său Berarda, care a fugit şi pe care l-a regăsit cu greu. Clara îl ajută cu strângerea cutiilor şi apoi o noapte întreagă vorbesc despre viaţa şi proiectele lor, fiind până la urmă două suflete care trăiesc acelaşi moment de derivă. În următoarea zi, când Ivo se pregătea să plece, Clara nu este atentă şi Berarda dispare din nou. Ivo nu mai poate amâna plecarea şi, simţindu-se vinovată, Clara îşi ia angajamentul să caute câinele. Cei doi decid ca Ivo să se întoarcă după Berarda imediat ce va rezolva lucrurile importante din România. În Banat, alături de Ion, mâna dreapta a unchiului său, Ivo începe să înveţe trucurile noii sale meserii. De multe ori, seara, Clara şi Ivo vorbesc la telefon povestindu-şi noile vieţi. După mai multe întruniri sindicale epuizante, Clara îşi pierde serviciul la Alitalia şi se dedică în totalitate câinelui, pe care reuşeşte să îl găsească după îndelungi căutări. Ivo o convinge să vină în România pentru a-i aduce câinele şi astfel cei doi petrec câteva zile împreună. Cei doi se îndrăgostesc, dar nu întârzie să apară momente dificile pentru ei.

„Banat”, produs de Mario Mazzarotto şi de Emanuele Nespeca, este o producţie a Movimento Film, cu Rai Cinema. Este coprodus cu Ars Digita, din Bulgaria, Parada Film, din partea României, şi Kt Film din Macedonia.

Adriano Valerio este regizor şi scenarist şi a mai realizat scurtmetrajele „Curling” (2011), „Da lontano” (2007), „Claire” (2004) şi „Un ange passe” (2003).