Portugalia vrea să înscrie fadoul în patrimoniul cultural imaterial UNESCO - VIDEO

După ce noaptea se lasă peste oraş, străvechiul cartier Alfama din Lisabona, cu străduţele sale înclinate, micile lui pasaje, scări înguste şi rufe întinse la uscat în faţa ferestrelor, se însufleţeşte pentru a trăi în ritmul acordurilor de fado.

În micile sale pieţe pavate sau în ambianţa intimă a caselor de fado, pasionaţii şi turiştii se reunesc în număr mare pentru a-i asculta pe artiştii portughezi cântând, acompaniaţi la chitară, celebrele "saudade", acele versuri tradiţionale portugheze, împregnate de tristeţe şi nostalgie.

Solicitând înscrierea fadoului în patrimoniul cultural imaterial UNESCO, Portugalia, care a depus această candidatură în luna iulie, speră "să obţină recunoaşterea mondială a importanţei fado-ului", a declarat Manuel Carrilho, ambasadorul portughez la UNESCO.

Până în prezent, 166 de tradiţii şi obiceiuri au fost incluse în patrimoniul UNESCO, printre acestea aflându-se tangoul, decupajele chinezeşti din hârtie, dantela din Croaţia, carnavalul Oruro din Bolivia, desenele pe nisip din Vanuatu, teatrul Nogaku din Japonia şi patrimoniul lingvistic din Guelede (Benin, Nigeria şi Togo).

În cazul fadoului, "UNESCO se va pronunţa în noiembrie 2011", a declarat Sara Pereira, directoarea Muzeului fado-ului din Lisabona şi membră în comitetul însărcinat cu promovarea dosarului de candidatură, înaintat de primăria din capitala portugheză.

Apărut la Lisabona în secolul al XIX-lea, istoria fadoului se confundă cu cea a poporului portughez.

După perioada marilor descoperiri geografice, care i-a permis Portugaliei să devină un veritabil imperiu colonial, ce se întindea pe trei continente, "mulţi oameni au rămas în Brazilia şi în Africa. Alţii au pierit în timpul călătoriilor pe mare. În Portugalia domnea o atmosferă de tristeţe. Fadoul s-a născut din această melancolie, cântată de artiştii care trăiau în cartierele de pe malurile fluviului Tejo", a explicat Mario Pacheco, directorul uneia dintre cele mai prestigioase case de fado din cartierul Alfama.

"În fadoul nostru există multă durere. Există acel «saudade», un cuvânt atât de dificil de tradus, care exprimă dorul de ceva, dorul de ţara noastră, dorul de soţiile noastre, dorul de rădăcinile noastre", a adăugat acelaşi muzician, care îi acompaniază în fiecare seară la chitară pe interpreţii de fado ce cântă în clubul său.

În anii '50, fadoul a traversat graniţele naţionale portugheze graţie cântăreţei Amalia Rodrigues. Decedată în 1999, diva fadoului a dus cântecul "saudade-lor" în toate colţurile lumii, reuşind să îl impună ca un simbol al culturii portugheze.