Video Povestea cărţilor din România care au ajuns în biblioteca VATICANULUI şi în marile cancelarii ale lumii. Camelia Botezatu: „O carte înseamnă dragoste, până la urmă”

„Simţim nevoia de hârtie, să mirosim cartea, care are o aromă deosebită, să ai o carte pe noptieră, să citeşti câteva rânduri până adormi, să adormi cu ea în pat. Pentru noi este esenţială şi suntem încă destul de mulţi”, spune Camelia Botezatu, manager al Editurii Paideia, editură care oferă publicului o serie de cărţi spreciale, cărţile-obiect. Acestea sunt făcute dintr-o hârtie produsă manual, fiind practic nişte opere de artă. Cărţile-obiect de la Paideia au ajuns în Biblioteca Vaticanului şi a marilor cancelarii ale lumii. 

„Orice s-ar întâmpla, până la urmă, chiar dacă toate cărţile s-ar citi la un moment dat online, cartea-obiect nu poate fi înlocuită de nimic. Hârtia aceasta nu ai cum să o simţi altfel decât dacă o ai fizic, dacă o atingi”, spune Camelia Botezatu, într-un interviu pentru Gândul.

„Le facem pentru ocazii speciale, pentru promovare. Avem cărţi care sunt în biblioteca Vaticanului. Avem cărţi care sunt la o mulţime de cancelarii din lume, preşedinţii, pentru protocoale înalte sau pentru oameni care îşi doresc o carte specială în casă, o carte-obiect, o carte care să le bucure sufletul, pentru că, ştiţi, cărţile astea vin cu anumită energie. Totul este lucrat manual şi toata lumea pune câte o bucăţică de suflet într-o carte din asta”, adaugă ea.  

O astfel de carte a fost expusă, recent, la Târgul Gaudeamus. „Mama Cărţilor”, pentru că în ea se regăsesc fragmente din opere fundamentale ale lumii.  „Avem în cartea aceasta: „Cabala”, „1001 de nopţi”, avem „Decameronul”, avem „Divina Comedie, avem „Don Quijote” şi totul este pus într-o formă deosebită. Vrem să atragem un pic atenţia celor care şi-au îndepărtat privirea de la carte. Asta este semnalul pe care vrem să-l tragem”, a explicat Camelia Botezatu. 

Cum ar arăta o casă în care nu ar exista nicio carte? „Credeţi că există?”, răspunde managerul Editurii Paideia optimist. Dar dacă ar fi adevărat aşa ceva, „trebuie să fie destul de săracă şi de rece. O carte înseamnă dragoste, până la urmă”. 

Interviul integral cu managerul Editurii Paideia, Camelia Botezatu

Gândul: Sunteţi inginer de instalaţii. Cum aţi ajuns în industria cărţii?

Camelia Botezatu: După mult timp după ce am terminat facultatea. La început, am lucrat ca inginer de instalaţie. Am făcut proiectare, împreună cu soţul meu, care este arhitect. Făceam proiectarea de instalaţie. După aceea, după mulţi ani, am făcut şi Facultatea de Drept, pentru că voiam să îmi pot face singură contractele, clauzele, să ştiu exact ce fac. Viaţa m-a pus în contact cu dl. profesor Bănşoiu. Dânsul este profesor la Universitatea Bucureşti. Preda filosofia şi a fondat această editura, Editura Paideia, acum 26 de ani.

Una dintre primele edituri înfiinţate după Revoluţie. Cum v-a convins să vă alăturaţi acestui demers?

Nu a fost greu sa mă convingă pentru că am văzut ce făcea şi am fost cucerită de cărţi, de tehnică. Este o tehnică specială să faci cărţi bibliofile, să faci cărţi-obiect. M-am alăturat echipei. Am reuşit să promovez aceste cărţi, am reuşit sa le duc în diverse locuri, să continui munca dânsului. Bineînţeles că dânsul este în echipă în permanent, este creierul. Eu zic că facem treaba bună, mai ales că suntem singurii pe piaţă, în acest sens. Noi facem mai multe lucruri. Facem carte de serie. Dânsul a început cu editarea cărţii academice şi universitare. Mergem mai departe cu cartea academică şi universitară, ca şi carte de serie. Facem această carte bibliofilă, avem ateliere de hârtie manuală, avem legătorie manuală, avem nişte legătorese minunate şi foarte bune profesional, dar şi oameni deosebiţi, pentru ca lucrează de 20 de ani în această firmă şi sunt ataşaţi total, de cauză.

Vorbiţi de aceste cărţi care se realizează cu o tehnică specială, lumea este interesată de ele sau, mai degrabă, preferă să vină la un târg sau intre într-o librărie şi să cumpere o carte normală?

Cărţile acestea speciale, cărţile bibliofile, nu sunt expuse în librarii pentru că nu pot fi frunzărite. Ele trebuie sa stea în condiţii obişnuite, dar nu pot fi răsfoite în mod normal cum răsfoieşti o carte în librărie.

De ce le faceţi atunci?

Le facem pentru ocazii speciale, pentru promovare. Avem cărţi care sunt în biblioteca Vaticanului. Avem cărţi care sunt la o mulţime de cancelarii din lume, preşedinţii, pentru protocoale înalte sau pentru oameni care îşi doresc o carte specială în casă, o carte-obiect, o carte care să le bucure sufletul, pentru că, ştiţi, cărţile astea vin cu anumită energie. Totul este lucrat manual şi toata lumea pune câte o bucăţică de suflet într-o carte din asta.

Cu energie şi cu o poveste...

Totul vine cu o poveste de la noi. Şi în afară de asta, hârtia manuală este tandră, are un tuşeu special, are o senzaţie de bine, e calda, este prietenoasă, e senzuală chiar.

Până la urmă, cartea aşa este. Foarte mulţi dintre noi adormeam cu cărţile în pat...

Aşa este. Cartea ne însoţeşte de la început până la sfârşit, iar cartea-obiect e cu totul altfel. De fapt, fiecare carte este altfel, iar aceasta este plină de sentimente bune, de energii bune.

Care este povestea acestei Cărţi, care este în spatele nostru? E o carte impresionantă. Eu recunosc nu am mai văzut aşa ceva până acum.

Nici nu ştiu să se fi făcut aici, chiar o să caut, să vad pe unde s-au mai făcut cărţi de acest gen. Noi am făcut-o pur şi simplu. Am zis să fie o carte cu totul şi cu totul specială, să fie „Mama Cărţilor”. 

„Mama Cărţilor”, de ce?

Pentru ca reuneşte cinci opere esenţiale. Avem în cartea aceasta: „Cabala”, „1001 de nopţi”, avem „Decameronul”, avem „Divina Comedie, avem „Don Quijote” şi totul este pus într-o formă deosebită. Vrem să atragem un pic atenţia celor care şi-au îndepărtat privirea de la carte. Asta este semnalul pe care vrem să-l tragem. Am avut-o expusă, în acest sens, la Târgul de carte „Gaudeamus”, ca piesă centrală, pentru că organizatorii au fost încântaţi de idee. Le-a plăcut şi cartea, şi ideea. Au expus-o în aşa fel încât să poată să fie văzută de toată lumea. Ecourile au fost foarte bune. La un moment dat, un grup de copii, cu sinceritatea care îi caracterizează, au venit foarte încântaţi şi au spus: „Uau, nu am mai văzut aşa o carte, e atât de mare, e „Mama Cărţilor”...” Le-am explicat o mulţime de lucruri. A fost foarte bine. Lumea este interesată de carte.

Este interesată de carte, dar mai şi citeşte aşa cum citea? Îmi aduc aminte că după Revoluţie se citea. Se citea şi înainte. Este adevărat, cărţile le procuram pe sub mână, cum se spune. Dar după Revoluţie, când piaţa s-a liberalizat, atunci chiar era o industrie a cărţii. Mai este acum?

Da, se face cartea foarte multă. Se citeşte, să ştiţi. Atunci se citea mai mult, pentru că nici nu existau alte atracţii. Erau 2 ore de program TV, erau destul de puţine lucruri, pe care puteai să le faci. Acum, mă rog, este şi Facebook-ul care îţi consumă enorm de mult timp, mai sunt tot felul de aplicaţii, dar lumea citeşte.

Chiar dacă este Facebook, chiar dacă mulţi citesc pe Facebook, nu se va ajunge să se citească doar pe Facebook? Oamenii vor dori în continuare să îşi cumpere cărţi, să le atingă şi să citească?

Cu siguranţă, cel puţin noi care am mai prins cartea scrisă şi simţim nevoia de hârtie, să mirosim cartea, care are o aromă deosebită, să ai o carte pe noptieră, să citeşti câteva rânduri, până adormi, să adormi cu ea în pat. Pentru noi este esenţială şi suntem încă destul de mulţi. Şi de asta am şi mers pe cartea-obiect. Orice s-ar întâmpla, până la urmă, chiar dacă toate cărţile s-ar citi la un moment dat online, cartea-obiect nu poate fi înlocuită de nimic. Hârtia aceasta nu ai cum să o simţi altfel decât dacă o ai fizic, dacă o atingi.

Cartea trăieşte atât cât trăieşte şi omul?

Chiar aşa, da. Trăieşte şi după. Cartea-obiect se lasă moştenire. În sensul aceasta, chiar vreau să vă povestesc despre Tetraevangheliarul pe care l-am făcut ca şi carte-obiect. Este o lucrare specială. Am făcut din cartea asta obiect de artă. Şi în vechime, cărţile acestea, bibliile, tetraevangheliarele, care se află în familii, aveau câteva pagini libere, la sfârşit, unde erau cronicile de familie, când s-a căsătorit Maria cu Ion, câţi copii au avut. Când plecau în război, rupeau o pagină dintr-o carte sfântă şi o puneau în buzunarul de la piept şi ştiau că trebuie să se întoarcă acasă, să o pună în carte, să completeze cartea.

Până la urmă, Cartea ne salvează, nu-i aşa?

Întotdeuna ne salvează, asta este salvarea noastră, de fapt.

Salvarea sufletului, bănuiesc.

Salvarea sufletului, aşa este.

Pentru final, v-aş ruga să transmiteţi un mesaj pentru cei care cred că odată cu tehnologia, cu viteza vieţii în care trăim, cartea va muri.

Eu le propun să încerce să citească, până la urmă, cartea asta pe hârtie şi să încerce să aibă o carte pe noptieră, pur şi simplu, şi să o atingă, din când în când, sa fie ca un ritual.

Cum este o casă care nu are o carte în ea?

Nu ştiu, există? Credeţi că există?

Haideţi să facem un exerciţiu de imaginaţie.

Nu ştiu, trebuie să fie destul de săracă şi de rece. O carte înseamnă dragoste, până la urmă.