Prima pagină » Cultură-Media » Povestire necunoscută a lui Bram Stoker, autorul lui „Dracula”, găsită în Irlanda

Povestire necunoscută a lui Bram Stoker, autorul lui „Dracula”, găsită în Irlanda

Povestire necunoscută a lui Bram Stoker, autorul lui „Dracula

Brian Cleary, un cercetător amator, a făcut descoperirea în timp ce răsfoia arhivele Bibliotecii Naţionale a Irlandei.

„Nu cred că ştie cineva despre ea”, a declarat Cleary, referindu-se la povestirea găsită într-un supliment al ziarului Dublin Daily Express din 1891.

Povestirea „Gibbet Hill” prezintă elemente tematice şi stilistice care anticipează romanul „Dracula”.

Paul Murray, biograful lui Stoker, a confirmat autenticitatea textului. „Pentru mine, Gibbet Hill a fost o nouă piesă foarte interesantă din acel puzzle. Se potrivea foarte bine cu teoria mea despre lunga gestaţie a lui Dracula”, a spus acesta, conform The Guardian.

Printre elementele comune între „Gibbet Hill” şi „Dracula” se numără imagini gotice, prezenţa unor personaje malefice şi descrieri ale ochilor cu o „lumină nefirească”. Murray a observat şi tema „colonizării inverse” prezentă în ambele texte.

O fundaţie va publica o carte care include povestirea, alături de comentarii şi ilustraţii. Veniturile vor fi donate Fondului Charlotte Stoker, dedicat cercetării privind surditatea la nou-născuţi.