Site-ul suedez găzduieşte mii de „torenţi”, adică fişiere mici care permit utilizatorilor să se conecteze şi să descarce fişierele complete de la alţi utilizatori. Cele mai populare fişiere descărcate de pe site sunt cele protejate de drepturile de autor, filmele, muzica sau programele software, informează Sky News.
Într-o postare pe blog, unul dintre administratorii site-ului, MrSpock, menţionează cum decurge proiectul.
„Vom experimenta prin a trimite câteva drone mici care vor zbura la câţiva kilometri de pământ. În acest fel, echipamentele noastre vor trebui doborâte cu avioane pentru a ne închide sistemul. Un adevărat act de război. Nu mai putem să ne limităm să găzduim lucrurile doar pe pământ. Aceste Staţii Server Orbitale Joase (Low Orbit Server Stations – Loss) sunt doar o primă încercare „, a scris el.
Conform lui, prima dronă urmează să zboare peste apele internaţionale. The Pirate Bay a spus în repetate rânduri că legea drepturilor de autor din SUA nu se aplică şi în Suedia. În februarie, Curtea Supremă a Suediei a refuzat să judece apelul a patru dintre fondatorii site-ului care au fost găsiţi vinovaţi de încălcarea drepturilor de autor şi pedepsiţi cu un an de închisoare şi amendă.