Premii pentru spectacolul „Revizorul”, la Festivalul Naţional de Comedie

Publicat: 22 10. 2007, 14:54
Actualizat: 05 11. 2012, 16:13

"Revizorul" de N.V. Gogol, în regia lui Horaţiu Mălăele, a primit şi premiul pentru scenografie, realizată de Lia Mantoc.

Juriul Festivalului Naţional de Comedie, care a acordat cele două distincţii Teatrului de Comedie, a fost format din: regizorul Cristian Hadjiculea, directorul Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi, actriţa Irina Petrescu, criticul de teatru Oltiţa Cîntec, Marius Zarafescu din partea Ministerului Culturii şi Cultelor şi Sergiu Tofan, reprezentantul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi.

a obţinut trei premii cu piesa "Revizorul" şi la JoakimInterFest din Serbia. Spectacolul "Revizorul" a fost desemnat cel mai bun spectacol din festival, în timp ce Horaţiu Mălăele a luat trofeul pentru cea mai bună regie, iar George Mihăiţă a fost premiat la secţiunea cel mai bun actor.

"Revizorul" a fost jucat în această vară şi la , Scoţia. Spectacolul a fost notat cu patru stele din cinci de ,si a primit critici favorabile din partea 

Ediţia din acest an a Festivalului Naţional de Comedie a adus la Galaţi nouă trupe din Bucureşti, Brăila, Botoşani, Piatra Neamţ, Lugoj şi Galaţi. Pe scena festivalului s-au jucat şi piesa lui Eugen Ionesco "Cântăreaţa cheală", de Anca Maria Colteanu, spectacolul "Sânziana şi Pepelea", în regia lui Dan Tudor, dar şi "Sâmbătă, duminică, luni", de Dinu Cernescu.