Televiziunea SportKlub va transmite mai multe competiţii de hochei pe gheaţă
Liga internă de hochei va beneficia de un spaţiu amplu în grila de programe SportKlub, atât prin transmisiunile directe, cât şi prin emisiunile dedicate.
Astfel, SportKlub va difuza vineri, de la ora 19.00, partida dintre Sport Club Miercurea Ciuc şi Dab. Docler, în cadrul Ligii Mol.
SportKlub transmite în direct şi în exclusivitate şi fotbal din campionatele Germaniei (Bundesliga 1 şi 2), Austria (Bundesliga 1), America (Major League Soccer), Cupa Angliei FA şi Copa Libertadores, Euroliga de baschet şi cursele DTM.
SportKlub s-a lansat în România, în mai 2006, la iniţiativa IKO România. SportKlub este recepţionat în prezent de circa 3,6 milioane de abonaţi, fiind distribuit de RCS&RDS (pe cablu şi prin platforma digitală Digi TV) şi UPC (analogic şi UPC digital), dar şi de alţi operatori de cablu mai mici, precum şi de platformele digitale Focus Sat, Dolce, Boom TV.
IKO România, membru al IKO Media Group, are în portofoliu şi alte posturi televiziunile printre care SportKlub+, Cool TV, Film+ şi DoQ şi Fishing and Hunting.
IKO România SRL este deţinută de Enyedi Andras (80%) şi IKO Production Media Szolgaltato Kft, din Ungaria (20%), potrivit site-ului Consiliului Naţional al Audiovizualului.