PREMIUL NOBEL pentru CHIMIE 2017, acordat savanţilor Dubochet, Frank şi Henderson, pentru o metodă revoluţionară de observare a moleculelor

Comitetul Nobel de la Stockholm a anunţat, miercuri, câştigătorii premiului Nobel pentru Chimie 2017: Jacques Dubochet (Elveţia), Joachim Frank (USA) şi Richard Henderson (Marea Britanie) pentru punerea la punct a cryo-microscopiei electronice, o metodă revoluţionară de observare a moleculelor.

Urmărește
435 afișări
Imaginea articolului PREMIUL NOBEL pentru CHIMIE 2017, acordat savanţilor Dubochet, Frank şi Henderson, pentru o metodă revoluţionară de observare a moleculelor

PREMIUL NOBEL pentru CHIMIE 2017, acordat savanţilor Dubochet, Frank şi Henderson, pentru elaborarea metodei microscopice crio-electronice care determină structura biomoleculelor în soluţie

Premiului Nobel pentru Medicină a fost atribuit, luni, cercetătorilor americani Jeffrey C. Hall, Michael Roshbash şi Michael W. Young, pentru contribuţia acestora la studiul mecanismului "ceasului biologic".

Marţi au fost anunţaţi câştigătorii premiului Nobel pentru Fizică 2017: Rainer Weiss, Barry C. Barish şi Kip. S. Thorne, pentru contribuţiile aduse la studiul undelor gravitaţionale.

Joi va fi anunţat câştigătorul premiului Nobel pentru Pace şi câştigătorul celui mai comentat premiu, cel pentru Literatură.

Premiul Nobel pentru Economie va fi anunţat luni, 9 octombrie.

Premiile Nobel au fost decernate pentru prima dată în anul 1901, la scurt timp după moartea creatorului lor, Alfred Nobel (1833-1896).

Recompensa financiară pentru fiecare categorie de premii Nobel din 2017 va fi de 9 milioane de coroane suedeze (1,1 milioane de dolari), cu 1 milion de coroane mai mult decât la ediţia de anul trecut.

Decernarea premiilor Nobel va avea loc, conform tradiţiei, în cadrul unui banchet ţinut la data de 10 decembrie, data încetării din viaţă a lui Alfred Nobel.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici