Preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop: O zi tristă a culturii naţionale

„Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită anual, la propunerea Academiei Române, în 15 ianuarie, nu are loc, în acest moment, sub auspicii bune. Vina o poartă – se va spune de îndată – starea nenorocită creată de această copleşitoare molimă. Aşa este, dar mai sunt şi alte cauze ale cadrului trist al sărbătorii. Ziua Culturii Naţionale li se pare unora (ca şi Academia) de prisos, un fel de reminiscenţă sentimentală a unui trecut fără rost, menit, pentru anumiţi contemporani grăbiţi, să fie scos din memoria colectivă”, a scris Ioan Aurel Pop pe Facebook.

Conform acestuia, un alt motiv al acestei atitudini este legarea sărbătorii de momentul naşterii lui Mihai Eminescu.

„Ce să mai caute un scriitor venit pe lume în 1850 în viaţa noastră? Şi, pe deasupra, un scriitor

Acesta susţine că un alt „păcat” al zilei de 15 ianuarie este chiar celebrarea culturii, cuvânt care unora le provoacă reacţii bizare.

„În fine, sărbătoarea culturii noastre mai cuprinde în numele ei un cuvânt

„Prin urmare, Eminescu, naţiunea şi cultura – ca valori ale identităţii românilor – ne-au construit destinul nostru de fiinţă colectivă. Destinul acesta nu a fost mereu ideal, nu a fost tot timpul liniar şi glorios, nu a fost un marş continuu ascendent, dar a fost calea noastră de înaintare prin istorie, cale pe care am ţinut-o deschisă şi funcţională până astăzi. Eminescu a sintetizat toate marile valori ale creaţiei spirituale româneşti. El s-a identificat şi cu dacii, şi cu romanii, şi cu Decebal, şi cu Traian,

El mai spune că naţiunile au fost peste tot în lume – începând cu Europa – factori coagulatori de popoare, iar cultura „în ansamblul ei – aidoma muncii, raţiunii, educaţiei, sentimentelor generoase – ne dă calitatea de oameni”.

„În centrul culturii noastre scrise se află limba. Să preamărim limba română aşa cum au făcut-o Eminescu, dar şi cronicarii moldoveni, Kogălniceanu, Haşdeu, părintele Mateevici, Nichita Stănescu şi mulţi alţii şi să nu uităm niciodată mottoul pus de Duiliu Zamfirescu la ciclul Comăneştenilor:

„Celebrând cultura naţională ne întoarcem mereu la Eminescu, la zestrea spirituală a naţiunii întruchipate de el, la virtuţi, la valori şi la încredere. Eminescu se apără singur prin creaţia sa şi astfel protejează şi cultura naţională. Deocamdată, nu putem să facem ceremoniile consacrate, nu ne putem ilumina sufletele faţă în faţă, ochi în ochi şi suflet către suflet, dar putem să facem încă un lucru extraordinar de simplu: să ne bucurăm de limba noastră, de literatură, de muzică, de artele plastice, de ştiinţele fundamentale, de medicină, adică de toată creaţia spiritului românesc, pusă sub înaltul patronaj al lui Eminescu. Să ne bucurăm – fără ranchiună, fără bravadă şi fără resentimente – că suntem pe lumea asta ca români şi că participăm la concertul internaţional, adică la dialogul dintre naţiuni. Datorăm acest dialog identităţii noastre naţionale, pe care au exprimat-o toţi marii creatori ai culturii române, în frunte cu