- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (19.06.2015, 21:36)
- Madalina Cerban
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Preşedintele CNA: Licenţele Guerrilla vor fi scoase la concurs. Sper să se prezinte echipe performante
Laura Georgescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că licenţele Radio Guerrilla vor fi scoase la concurs, precizând că speră ca la această competiţie să se prezinte echipe cât mai performante.
Urmărește
180 afișări
Preşedintele CNA, Laura Georgescu (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
Societatea Realitatea Media a pierdut vineri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), procesul în care cerea anularea Deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) prin care au fost retrase licenţele Radio Guerilla, hotărârea instanţei fiind definitivă.
Contactată vineri seară de agenţia MEDIAFAX, Laura Georgescu a spus că instanţa a confirmat că decizia luată de CNA în 19 septembrie 2013, în privinţa licenţelor Guerrilla, a fost corectă. Totodată, Laura Georgescu a precizat că pachetul licenţelor Guerrilla va fi scos la concurs.
ULTIMELE ȘTIRI
-
România se alătură pe deplin spațiului Schengen începând cu ianuarie 2025
-
Alegeri prezidenţiale 2024. Ce arată cele mai recente sondaje publicate. Cine ar putea intra în turul doi
-
Euro a scăzut la cel mai jos nivel din 2022 din cauză că pieţele se aşteaptă la o nouă scădere de dobândă. Din păcate şi din economia reală vin veşti proaste: sectorul privat din zona euro a scăzut dintr-o dată şi se duce înspre contracţie
-
Războiul din Ucraina. Ce este noua armă folosită de Rusia în Ucraina. Putin spune că se deplasează cu 3 km pe secundă.
"Ca de obicei, nu comentez şi mă supun hotărârilor instanţei. Mi-aduc aminte că, în 19 septembrie 2013, decizia luată în prezenţa a zece membri, cu votul a şapte dintre aceştia, a fost o decizie complicată, dată fiind notorietatea realizatorilor acestui post de radio, dar se pare că aplicarea legii, suverană ca întotdeauna, a fost confirmată de instanţă ca fiind o decizie corectă. Pachetul licenţelor Guerrilla, care este începând cu data de 20 iunie în administrarea CNA, va fi scos la concurs, cum legea ne obligă, în termenul legal de 45 de zile, care probabil, dată fiind perioada de concedii de odihnă (din CNA, n.r.), va fi împins către începutul lui septembrie. Sper să se prezinte echipe cât mai performante la acest concurs", a spus Laura Georgescu.
La rândul său, Liviu Mihaiu a declarat vineri seară, pentru MEDIAFAX, comentând decizia instanţei prin care Realitatea Media a pierdut definitiv licenţele Radio Guerrilla, că va strânge echipa Guerrilla şi va merge la Consiliul Naţional al Audiovizualului cu cel mai bun proiect, pentru a lua înapoi frecvenţele.
Citeşte şi:
Liviu Mihaiu, despre decizia instanţei privind Guerrilla: Binili Învingi! Ne vom lua licenţele înapoi
"Cred că 'Binili Învingi!' în cazul Guerrilla şi de acum o să strângem oastea împrăştiată pe diferite metereze şi vom veni cu caietul de sarcini cel mai potrivit pentru a ne lua licenţele şi eterul înapoi. Guerrilla nu moare şi nu se predă!", a spus Liviu Mihaiu, realizator la Radio Guerrilla.
CNA a retras toate licenţele Radio Guerrilla pe 19 septembrie 2013, din cauză că acestea nu mai erau operate de societatea care le deţinea oficial - Realitatea Media SA -, ci de o altă societate - Expresiv SA. Legea audiovizualului prevede că CNA retrage licenţa audiovizuală dacă se încalcă normele privind regimul proprietăţii.
În 7 octombrie 2013, Realitatea Media SA a dat în judecată Consiliul şi a cerut anularea Deciziei CNA numărul 500 din 2013 prin care au fost retrase licenţele Guerrilla. Decizia CNA a fost atacată cu o acţiune în contencios administrativ, care a fost respinsă în primă instanţă (la Curtea de Apel Bucureşti), însă Realitatea Media a făcut recurs, care s-a judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Ultimul termen în acest proces s-a judecat, vineri, la ICCJ, iar instanţa supremă a respins recursul declarat de Realitatea Media SA, prin administratorul judiciar Cenţu SPRL, împotriva sentinţei civile din 18 decembrie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Decizia ICCJ, pronunţată vineri, este definitivă.
Citeşte şi:
Realitatea Media a pierdut procesul cu CNA: ICCJ menţine decizia de retragere a licenţelor Guerrilla
Odată cu încheierea acestui litigiu licenţele pe care a emis Guerrilla pot fi scoase la concurs de Consiliul Naţional al Audiovizualului, existând posibilitatea ca cel puţin o parte dintre acestea să revină, în mod direct, la fosta echipă a Guerrilla, dacă aceasta se va înscrie la respectiva competiţie.
De altfel, după retragerea licenţelor, echipa Radio Guerrilla a publicat pe contul oficial de Facebook al postului un mesaj în care şi-a exprimat intenţia de a participa la un eventual concurs organizat de CNA pentru a prelua licenţele pe care a emis Guerrilla.
Totodată, CNA plănuieşte să organizeze, în luna septembrie, un concurs pentru atribuirea unor frecvenţe radio, potrivit unei decizii luate în şedinţa din 12 mai de membrii Consiliului. Este de aşteptat ca atunci să fie scoase la concurs şi licenţele pe care a emis Radio Guerrilla.
Consiliul Naţional al Audiovizualului a retras toate licenţele Radio Guerrilla pe 19 septembrie 2013, din cauză că acestea nu mai erau operate de societatea care le deţinea oficial - Realitatea Media SA -, ci de o altă societatea - Expresiv SA.
Legislaţia audiovizualului interzice ca o licenţă deţinută de o societate să fie exploatată de către o altă societate. Acesta a fost motivul pentru care CNA a retras licenţele Radio Guerrilla: faptul că aceste frecvenţe au început să fie exploatate, fără acordul CNA, de către Expresiv SA şi nu de către deţinătorul legal, Realitatea Media.
Decizia CNA luată pe 19 septembrie 2013 a implicat toate cele 24 de licenţe audiovizuale ale Radio Guerrilla (23 de licenţe terestre şi o licenţă de satelit), pe care Realitatea Media SA le deţinea.
Decizia a fost luată de CNA după ce, pe 16 septembrie 2013, societatea Realitatea Media SA, aflată în insolvenţă, a anunţat că va vinde la licitaţie, prin administratorul său judiciar de la momentul respectiv, HM Expert IPURL, licenţele audiovizuale ale postului Radio Guerrilla. Ulterior, membrii CNA au anunţat că vânzarea la licitaţie de către Realitatea Media a licenţelor audiovizuale ale Radio Guerrilla este ilegală.
Pe de altă parte, în şedinţa CNA din 19 septembrie 2013, Andrei Ţîru, avocatul Realitatea Media SA, a spus că membrii comitetului creditorilor de la Realitatea Media doar şi-au exprimat intenţia de a încheia contracte de management pentru exploatarea Radio Guerrilla. Astfel, a fost încheiat un contract între Realitatea Media SA şi Expresiv SA, pentru exploatarea licenţelor Radio Guerrilla de către societatea Expresiv, pentru o sumă de 6.500 de euro pe lună, dar contractul nu a fost avizat de judecătorul sindic, fapt pentru care nu şi-ar fi produs efectele, potrivit avocatului Realitatea Media.
În schimb, la momentul respectiv, Laura Georgescu, preşedintele CNA, a spus că acest contract era datat 14 august 2013 şi îşi producea deja efectele. "Deja Realitatea Media a dat în exploatare, contra 6.500 de euro pe lună, Radio Guerrilla (...) Noi apărăm interesul public, care doreşte Radio Guerrilla, apărăm interesul realizatorilor (...) CNA îi va apăra ca să nu îi jecmăniţi de bani şi vor rămâne cu Radio Guerrilla pe piaţă", le-a spus Laura Georgescu, atunci, reprezentanţilor Realitatea Media.
Ulterior, CNA a scos la concurs cele 23 de licenţe terestre ale Radio Guerrilla, însă, în data de 19 noiembrie 2013, Consiliul a decis să amâne concursul pentru frecvenţele pe care a emis Radio Guerrilla până la soluţionarea situaţiei juridice a acestora.
După retragerea licenţelor, Guerrilla a continua să emită online. Totodată, după o perioadă, Liviu Mihaiu şi Mihai Dobrovolschi, realizatori la Radio Guerrilla, au început să colaboreze cu Gold FM.
Pe de altă parte, şi situaţia mărcii Guerrilla este una încurcată, după cum a precizat Mihai Dobrovolschi într-o şedinţă a CNA din anul 2013.
"Noi am făcut demersuri să vedem cine deţine marca Guerrilla şi nimeni nu poate să ne spună (...) La OSIM este înregistrată pe o firmă care nu mai activează, firma Polifonic", a explicat Mihai Dobrovolschi, precizând că au fost semnale că în spatele societăţii Polifonic s-ar afla o societate din Cipru.
Citește pe alephnews.ro: Gala ZF 2024. Adrian Sârbu: „Oportunitatea ta este România. Trebuie să te implici în câmpul puterii” / Gerard Baker, editor global Wall Street Journal, prezent la Gală, a vorbit despre viitorul economic al Europei și al SUA în urma victoriei lui Trump
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Adrian Sârbu: N-avem pe cine alege Președinte pe 24 noiembrie, dar du-te la vot și pune ștampila pe alb, pe niciunul! E singura formă să le arăți că exiști
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Cod roșu de viscol și ninsori abundente în România, emis de meteorologii de la Severe Weather Alert
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe