Preşedinţia reclamă Antena 3 la CNA pentru "manipularea" publicului în cazul unui montaj cu Băsescu

Administraţia Prezidenţială a reclamat postul Antena 3 la CNA, pentru că a încercat să manipuleze opinia publică, difuzând vineri un montaj video în care unor imagini cu preşedintele Traian Băsescu le-a fost suprapus un fundal sonor cu huiduieli.

Urmărește
124 afișări
Imaginea articolului Preşedinţia reclamă Antena 3 la CNA pentru "manipularea" publicului în cazul unui montaj cu Băsescu

Preşedinţia reclamă Antena 3 la CNA pentru "manipularea" publicului în cazul unui montaj cu Băsescu (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

Administraţia Prezidenţială a sesizat, luni, Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) în legătură cu montajul video difuzat vinerea trecută de postul Antena 3.

"Vă semnalez faptul că postul de televiziune Antena 3 a difuzat vineri, 2 iulie 2010, ora 17.00, un montaj video în care, unor imagini cu preşedintele României, Traian Băsescu, realizate într-un context diferit, le-a fost suprapus un fundal sonor cu huiduieli. Administraţia Prezidenţială consideră că respectivul montaj nu este specific unei informări corecte a opiniei publice, fiind vorba, de fapt, de o încercare de falsificare a realităţii în scopul manipulării opiniei publice", se arată în sesizarea Administraţiei Prezidenţiale, semnată de Valeriu Turcan, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Traian Băsescu.

"De asemenea, pe tema vizitei şefului statului în zonele afectate de inundaţii, respectivul post de televiziune a afişat vineri, 2 iulie, titluri cu un evident conţinut tendenţios, precum «Marinarul a ieşit la inundaţii» sau «Băsescu la apă după 7 zile»", se spune în aceeaşi sesizare a Preşedinţiei.

CNA va analiza în şedinţa de miercuri sesizarea Administraţiei Prezidenţiale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici