Autoarea romanului „Gravity” a renunţat la procesul intentat studiourilor Warner Bros.
Această cunoscută scriitoare americană de origine chineză, care a scris în 1999 romanul „Gravity”, despre o femeie-astronaut captivă în spaţiul cosmic, dorea ca numele ei să apară pe genericul filmului şi a cerut o parte din încasările obţinute de lungmetrajul SF, deoarece scenariul acestuia, scris de Alfonso Cuarón şi de fiul său Jonas, prezenta numeroase asemănări cu un scenariu pe care l-a propus în trecut unor companii de producţie cinematografică, absorbite ulterior de grupul Warner Bros, informează contactmusic.com.
Scenariul scris de Tess Gerritsen a avut la bază propriul ei roman „Gravity”.
Scriitoarea a cerut despăgubiri de 10 milioane de dolari de la managerii studioului Warner Bros., însă cererea prin care solicita iniţierea acelui proces a fost respinsă pentru a doua oară, la începutul lunii iunie, de judecătoarea de la Tribunalul Districtual Margaret M. Morrow.
Judecătoarea a spus că avocaţii lui Tess Gerritsen au dorit să depună în instanţă o serie de documente suplimentare pentru a remedia numeroasele lacune din argumentaţia lor, însă romanciera americană a decis ulterior să nu continue această procedură judiciară şi să renunţe la proces, invocând „un stres emoţional brutal şi costuri financiare”.
Filmul SF „Gravity 3D: Misiune în spaţiu”, de Alfonso Cuarón, a câştigat şapte premii Oscar, printre care cel pentru regie, la gala Academiei americane din 2014.
Filmul „Gravity 3D: Misiune în spaţiu”, în care Sandra Bullock şi George Clooney interpretează rolurile a doi astronauţi aflaţi în derivă în spaţiu, după ce naveta lor a fost distrusă în timp ce efectuau o ieşire pe orbită, a avut un succes uriaş la box office, cu încasări de 716,3 milioane de dolari la nivel mondial.