Prima pagină » Cultură-Media » Expoziţia „Comunismul în România 1945 – 1989”, vernisată la Varşovia

Expoziţia „Comunismul în România 1945 – 1989”, vernisată la Varşovia

Expoziţia "Comunismul în România 1945 - 1989" va fi vernisată, marţi, la Palatul Culturii şi Ştiinţei din Varşovia, de către Muzeul Naţional de Istorie al României, în colaborare cu Institutul Cultural Român.
Expoziţia
10 dec. 2007, 13:32, Cultură-Media

Expoziţia prezintă, într-un mod obiectiv şi echilibrat, realităţile unui sistem care a guvernat România timp de aproape jumătate de secol, cuprinzând în cele şapte capitole tematice aspecte definitorii ale regimului comunist, precum: sovietizarea, partidul – stat, represiunea şi rezistenţa, exilul românesc, economia în timpul regimului, politica externă, cultul personalităţii lui Nicolae Ceauşescu şi Revoluţia din 1989.

Manifestarea face parte dintr-un proiect cultural mai amplu, comun celor două instituţii, care intenţionează să dezvolte astfel de colaborări şi în viitor.

Pentru publicul de la Varşovia, expoziţia va fi deschsă în perioada 11 – 28 decembrie. Aceasta a fost prezentată publicului din Bucureşti în perioada iulie – septembrie 2007, la Muzeul Naţional de Istorie, iar în octombrie, la Craiova, la Muzeul Olteniei.