- Home
- Cultură-Media
-
VATICAN, (29.06.2011, 12:27)
- , ,
Primul mesaj pe Twitter al Papei Benedict al XVI-lea. Cum a lansat portalul de ştiri al Vaticanului
Papa Benedict al XVI-lea a redactat, marţi seară, primul său mesaj pe Twitter, lăudându-l pe Iisus şi anunţând, totodată, lansarea noului portal de ştiri al Vaticanului, ce are loc miercuri.
![Imaginea articolului Primul mesaj pe Twitter al Papei Benedict al XVI-lea. Cum a lansat portalul de ştiri al Vaticanului](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1706/8409546/1/papa.jpg?width=560)
Primul mesaj pe Twitter al Papei Benedict al XVI-lea. Cum a lansat portalul de ştiri al Vaticanului
Acesta este, totodată, primul tweet redactat de un papă.
"Dragi prieteni, tocmai am lansat www.news.va. Domnul nostru Iisus Cristos fie lăudat. Primiţi rugăciunile şi binecuvântările mele", a scris papa în engleză, una dintre cele două limbi în care a fost lansat site-ul Vaticanului.
Tot miercuri se împlinesc 60 de ani de la hirotonisirea papei Benedict al XVI-lea.
Vaticanul, care s-a confruntat în trecut cu numeroase probleme ce ţin de domeniul comunicării cu publicul, a lansat acest portal de ştiri cu scopul de a îmbunătăţi comunicarea dintre papă şi supuşii săi.
Portalul grupează toate sursele de informaţii din cetatea Sfântului Scaun: cotidianul L'Osservatore Romano, Radio Vatican, Vatican Information Service" (VIS), Centrul pentru Televiziune din Vatican, Biroul de presă al Sfântului Scaun şi Agenţia misionară Fides a Congregaţiei pentru evanghelizarea popoarelor.
Noua pagină web este iniţial disponibilă în limbile engleză şi italiană. Începând din toamnă, vor fi lansate şi versiuni în limbile spaniolă, franceză, germană şi portugheză. Una dintre caracteristicile noului portal este interacţiunea acestuia cu reţeaua de socializare Facebook şi cu platforma de microblogging Twitter.
Monseniorul Claudio Maria Celli, directorul departamentului de comunicare de la Vatican, se va ocupa de dezvoltarea şi mentenanţa portalului.
Reprezentanţii de la Vatican au declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, că noul portal va sluji dorinţei papei de a-şi difuza mesajele către un public mai mare, cu ajutorul internetului. De altfel, mesajele papei vor fi transmie pe Facebook, Twitter şi YouTube.
În cei şase ani de papalitate, papa Benedict al XVI-lea a militat în mod constant pentru îmbunătăţirea comunicării, afectată de multe ori de birocraţia internă de la Vatican.
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5539/22676824/2/imgl8472.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/ail-1739298256.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/8-main-1739303703.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=8409546&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe