- Home
- Cultură-Media
- LONDRA, (29.04.2011, 13:39)
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Prinţul William şi Kate Middleton au devenit soţ şi soţie
Prinţul William şi Kate Middleton au fost declaraţi căsătoriţi, vineri, în cadrul unei ceremonii fastuoase care are loc la catedrala Westminster din Londra, în prezenţa a circa 1.900 de invitaţi, potrivit imaginilor difuzate de Euronews.
Urmărește
12 afișări
Kate Middleton a sosit la catedrala Westminster din Londra în jurul orei 13.00 (ora României), fiind îmbrăcată într-o rochie de mireasă de culoarea fildeşului, cu trenă lungă, semnată de Sarah Burton, de la casa de modă Alexander McQueen.
În momentul în care i s-a alăturat, în catedrală, viitorului soţ, Kate Middleton a fost complimentată de acesta. "Eşti frumoasă", i-a spus acesta.
La rândul său, prinţul William poartă uniforma roşie oficială care corespunde gradului de colonel în Irish Guards, un regiment din armata regală de infanterie.
Prinţul Harry, fratele mirelui, este cavaler de onoare, iar Phillipa, cunoscută şi ca Pippa, sora miresei, este domnişoară de onoare.
Kate Middleton nu s-a angajat "să fie supusă" în faţa soţului ei, în timpul jurămintelor de vineri pe care mirii le-au făcut în altarul catedralei Westminster. Kate Middleton a promis însă "să îl iubească, să îl îngrijească, să îl respecte şi să îl sprijine" pe prinţul William, dar nu "să i se supună".
Formula reţinută pentru jurămintele oficiale religioase a făcut de altfel subiectul multor speculaţii în presa britanică. Prinţesa Diana a inovat în 1981, omiţând să-i jure "supunere" prinţului Charles în timpul acestor jurăminte. În schimb, Sarah Ferguson, în timpul căsătoriei cu prinţul Andrew, în 1986, şi Sophie Rhy-Jones, la nunta cu prinţul Edward, în 1999, au promis supunere în faţa soţilor lor.
În timpul ceremoniei, a fost interpretată, printre altele, piesa clasică "Greensleeves", una dintre cele mai populare arii din folclorul britanic, veche de 500 de ani.
Tinerii căsătoriţi vor ieşi din catedrala Westminster pe un marş imperial de William Walton, care a fost interpretat şi cu ocazia căsătoriei părinţilor lui William, Charles şi Diana, în anul 1981.
După ceremonie, tinerii căsătoriţi vor defila prin centrul Londrei într-o trăsură de gală, până la palatul Buckingham, reşedinţa reginei. Alaiul, care va include în total cinci echipaje în care se vor afla familia regală şi părinţii lui Kate Middleton, va parcurge în 15 minute distanţa de 2,02 kilometri care separă catedrala Westminster de palatul Buckingham şi va trece prin faţa Parlamentului britanic şi a Big Ben-ului, prin Whitehall, cartierul ministerelor din Marea Britanie, unde se află şi reşedinţa premierului, Horse Guards Parade, Trafalgar Square şi The Mall, uriaşa alee care duce la palatul din parcul St. James.
Cuplul princiar va apărea ulterior la balconul palatului Buckingham, unde, potrivit presei britanice, cei doi tineri căsătoriţi urmează să se sărute în faţa mulţimii.
Va urma un dineu cu 650 de invitaţi, care va dura până la mijlocul după-amiezei. O recepţie oficială va urma în timpul serii, tot la palatul Buckingham, cu 300 de invitaţi, seara încheindu-se cu un bal.
Printre cei 1.900 de invitaţi, la ceremonie sunt prezenţi regina Elizabeth a II-a, însoţită de prinţul consort, Philip, duce de Edinburgh, familia Middleton, prinţul Charles şi soţia sa, Camilla. În afara capetelor încoronate - printre care se află şi prinţul Albert de Monaco şi viitoarea lui soţie, Charlene Wittstock -, pe această listă selectă se află şi măcelarul, poştaşul şi patronul barului din Bucklebury, satul în care trăieşte familia lui Kate Middleton.
Selecţia invitaţilor nu a fost lipsită de controverse: prinţul moştenitor al Bahrainului, a cărui ţară a fost aspru criticată pentru reprimarea manifestaţiilor pro-democraţie, a refuzat în cele din urmă invitaţia primită. Însă asociaţiile pentru drepturile omului au denunţat prezenţa la ceremonie a demnitarilor din Arabia Saudită, Qatar, Oman şi în special a celor din Siria, care trebuia să fie reprezentată de un ambasador. Acesta a fost convocat recent la Londra pentru a i se comunica de către autorităţile britanice că represiunea contra manifestanţilor este "inacceptabilă". William Hague, ministrul britanic al Afacerilor Externe, a anunţat, joi, că invitaţia ambasadorului Siriei la Londra a fost retrasă.
Presa britanică s-a mirat, totodată, de absenţa foştilor premieri Tony Blair şi Gordon Brown, cei doi predecesori laburişti ai actualului prim-ministru conservator David Cameron. Celebra "doamnă de fier" Margaret Thatcher s-a scuzat din motive medicale, însă succesorul ei, conservatorul John Major, este prezent la ceremonie.
Ambasadorul României la Londra, Ion Jinga, participă la căsătoria prinţului William la catedrala Westminster, apoi va lua parte, alături de soţia sa, Daniela Jinga, la recepţia oferită de ministrul britanic de Externe, William Hague, în onoarea prinţului, potrivit unui comunicat al ambasadei României la Londra.
Regele Mihai, Principesa Margareta şi Principele Radu fac o vizită de patru zile în Marea Britanie, în perioada 27 - 30 aprilie, ocazie cu care regele şi principesa vor reprezenta Familia Regală a României la ceremoniile prilejuite de căsătoria prinţului William cu Kate Middleton.
Kate Middleton, în vârstă de 29 de ani, şi prinţul William, în vârstă de 28 de ani, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, s-au cunoscut în 2001 la universitatea scoţiană St. Andrews, dar relaţia lor, care a început în 2003, a fost întreruptă de o scurtă despărţire în anul 2007. William, fiul cel mare al prinţesei Diana, decedată în 1997, şi Kate Middleton s-au logodit în luna octombrie 2010, cu ocazia unei vacanţe private pe care au petrecut-o în Kenya.
Căsătoria lui Kate Middleton cu prinţul William are loc la 30 de ani de la somptuoasa căsătorie dintre prinţul Charles şi prinţesa Diana, celebrată în 1981, la Catedrala Saint-Paul din Londra. Cuplul a divorţat în 1996, iar prinţesa Diana a murit în urma unui accident de automobil, la Paris, în 1997. Ulterior, Charles s-a căsătorit cu Camilla, o veche prietenă a sa.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gabriel Cotabiță a murit la vârsta de 69 de ani
-
Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale
-
Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar
-
În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia
Citește pe alephnews.ro: Moscova nu are bani nici să câștige războiul cu Ucraina, nici să piardă. Care este situația economică a Rusiei
Citește pe www.zf.ro: Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cutremur pe piaţa imobiliară: ”Preţurile se vor duce la cer în perioada următoare. Realitatea e că cei care nu îşi vor mai permite să cumpere vor sta cu chirie, cum se întâmplă şi în străinătate“ VIDEO
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Ce a primit o clientă, după ce a comandat piept de pui în restaurantul lui Dani Oțil: „M-am îmbolnăvit pe loc”
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe