- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (15.09.2012, 17:09)
- Madalina Cerban ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Priveghi TVR Cultural, sâmbătă, de la ora 22.00, lângă sediul Televiziunii Române
Unii dintre angajaţii Televiziunii Române vor "să conducă pe ultimul drum cum se cuvine" TVR Cultural - care îşi va suspenda emisia sâmbătă, de la ora 23.59 -, invitând publicul la un "priveghi", sâmbătă, de la ora 22.00, lângă sediul Societăţii Române de Televiziune (SRTv) din Bucureşti.
Urmărește
846 afișări
Priveghi TVR Cultural, sâmbătă, de la ora 22.00, lângă sediul Televiziunii Române (Imagine: (Arhiva MediafaxFoto)
"Priveghiul TVR Cultural" - care se va desfăşura sâmbătă, de la ora 22.00, pe Calea Dorobanţilor, numărul 191 (unde se află sediul SRTv, n.r.) - a fost anunţat public pe Facebook.
"Am încercat să scriu un ferpar. Ferpar pentru TVR Cultural. Nu pot. Executat, eutanasiat, ucis, asasinat, victimă colaterală. Ce este - şi ce va rămâne în amintire - TVR Cultural? Toţi au stat deoparte şi au privit cum o lume se sfârşeşte. Angajaţii Societăţii Române de Televiziune vor să îl conducă pe ultimul drum cum se cuvine. Măcar atât (sau 'decât atât', cum vom zice cu toţii cât de curând dacă tocirea minţilor merge conform planului). Sâmbătă noaptea este momentul despărţirii. Să fim acolo pentru a aprinde o candelă!", se spune în anunţul postat pe Facebook.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
TVR Cultural îşi va suspenda emisia începând de sâmbătă, 15 septembrie, de la ora 23.59.
Măsura a fost dispusă în 13 septembrie, prin Ordin al preşedintelui-director general (PDG) al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), Claudiu Săftoiu, în contextul situaţiei financiare critice a Televiziunii Române, se arată în comunicatul TVR, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX, la momentul respectiv, de către reprezentanţii Televiziunii Române.
Potrivit TVR, decizia face parte din procesul de implementare a Programului de redresare economică a SRTv, elaborat în concordanţă cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2012. Aplicarea Programului decurge din necesitatea armonizării ofertei editoriale şi a resurselor utilizate cu veniturile lunare ale SRTv, se arăta în comunicat.
"Potrivit Programului, misiunea TVR Cultural va fi preluată de viitorul canal TVR 2 Cultural, a cărui grilă va cuprinde, printre altele, publicistică culturală, documentare, spectacole de teatru, operă, concerte şi producţii muzicale prezentate pe genuri, filme de artă, programe educative dedicate copiilor şi tinerilor, producţii ale tinerilor creatori independenţi, divertisment de calitate adresat tuturor categoriilor de vârstă", se mai spunea în comunicatul TVR.
Potrivit sursei citate, până la lansarea noilor grile, o mare parte din programele difuzate de TVR Cultural va fi preluată de TVR 2.
În comunicatul SRTv se preciza că decizia de suspendare a emisiei TVR Cultural a fost luată în conformitate cu prevederile legale în vigoare. "Legea 41/1994 de organizare şi funcţionare a TVR face referire la progamele 1 şi 2, la un departament care difuzează emisiuni pentru străinătate şi la studiourile teritoriale, al căror canal de exprimare este acum şi TVR 3", explicau reprezentanţii SRTv.
TVR Cultural s-a lansat în anul 2002, fiind singura televiziune din România cu profil exclusiv cultural. TVR Cultural a difuzat în cei zece ani de activitate dezbateri pe teme culturale, documentare şi filme de artă, concerte simfonice, spectacole de operă, operetă, balet sau teatru. Directorul TVR Cultural este Daniela Zeca Buzura.
Suspendarea emisiei TVR Cultural a fost anunţată de Claudiu Săftoiu într-un interviu acordat în exclusivitate agenţiei MEDIAFAX în 10 august şi publicat în 11 august.
În 10 august, Consiliul de Administraţie (CA) al Societăţii Române de Televiziune a adoptat raportul grupului de lucru care stă la baza Programului de redresare economică a Televiziunii Române, care prevede că TVR Info şi TVR Cultural trebuie să îşi înceteze emisia, iar misiunea TVR Cultural va fi preluată de TVR 2 (care se va redenumi TVR 2 Cultural ) şi de TVR 3.
TVR Info şi-a suspendat emisia pe 15 august, la ora 23.59.
Pe 16 august, circa 150 de persoane, între care dirijorul Tiberiu Soare, regizorul Alexandru Solomon, producătoarea Ada Solomon, Valentin Nicolau, membru în Consiliul de Administraţie al TVR, şi angajaţi ai Televiziunii Române, au protestat, în faţa Ateneului Român, faţă de desfiinţarea TVR Cultural.
Pe de altă parte, o petiţie împotriva desfiinţării TVR Cultural a fost postată pe site-ul petitieonline.ro, aceasta strângând până în prezent 8.948 de semnături.
Anunţul suspendării emisiei TVR Cultural vine în contextul în care Claudiu Săftoiu a transmis, în 11 septembrie, Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor din TVR (SPUSTV), notificarea privind intenţia SRTv de concediere colectivă, precum şi Proiectul planului de reorganizare şi restructurare de personal în cadrul TVR, parte a implementării Programului de redresare economică a televiziunii publice. Proiectul, precum şi conţinutul notificării au fost aprobate prin Ordinul lui Claudiu Săftoiu.
Potrivit notificării transmise SPUSTV (sindicatul reprezentativ din TVR, n.r.) de către Săftoiu, concedierile colective în TVR vor începe în 20 noiembrie şi vizează 962 locuri de muncă, în urma procesului de restructurare de personal televiziunea publică urmând să rămână cu 2.340 de angajaţi (faţă de 3.302 cât avea la data de 31 august 2012).
Consiliul de Administraţie al TVR a adoptat, pe 29 august 2012, Programul de redresare economică a televiziunii publice, care prevede şi modificarea organigramei Televiziunii Române şi reducerea personalului la 2.340, după cum a declarat la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX, Claudiu Săftoiu.
Programul de redresare economică a întrunit, alături de cele 10 voturi de susţinere (Claudiu Săftoiu, Irina Radu, Claudiu Branzan, Raico Cornea, Lucia Hossu Longin, Anne Marie Juganaru, Gabriel Tufeanu, Nicoleta Nicolicea, Cristian Niţulescu, Nagy Zoltan Levente), două voturi împotrivă (Valentin Nicolau şi Sorin Burtea) şi o abţinere (Romina Gabriela Surugiu).
De cealaltă parte, Dragoş Bocanaciu, preşedintele Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor din TVR (SPUSTV), a declarat pentru MEDIAFAX, în 28 august, că angajaţii nu sunt vinovaţi pentru "catastrofa financiară" în care se află TVR, precizând că ar trebui ca administraţia să se gândească la oamenii care vor suferi. Totodatată, SPUSTV i-a invitat pe angajaţii TVR să intre în grevă japoneză, în 3 septembrie, în semn de protest faţă de concedierile din Televiziunea Română.
TVR are, în momentul de faţă, o pierdere cumulată de 145.618.779,33 de euro, iar perioada necesară pentru a plăti această datorie este estimată la 7,5 ani, după cum a declarat Claudiu Săftoiu, în interviul acordat agenţiei MEDIAFAX în 10 august şi publicat în data de 11 august.
Conducerea TVR a trebuit să elaboreze o strategie de restructurare a Televiziunii Române, după ce, pe 27 iunie, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă (OUG) potrivit căreia Consiliul de Administraţie al TVR trebuie să aprobe, în termen de 45 zile (de la publicarea în MO a OUG, n.r), un program de redresare economică, cu restructurări economice, de personal şi plata datoriilor fiscale în şase luni. După acest interval, CA al TVR trebuie să prezinte rezultatele Parlamentului, conform respectivei ordonanţe a Guvernului.
În baza Programului de redresare economică a SRTv, Guvernul a aprobat în 1 septembrie Memorandumul privind reeşalonarea obligaţiilor fiscale acumulate de TVR, în cuantum de peste 65 milioane de euro, pe o perioadă de 7,5 ani.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe