- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (05.04.2016, 18:33)
- Katy Marinescu
Pro Tv, amendat cu 20.000 de lei pentru încălcarea dreptului la imagine a Aureliei Cristea
CNA a amendat Pro Tv cu 20.000 de lei, în şedinţa de marţi, din cauza emisiunii "La Măruţă" din 17 martie în care artistul Florin Chilian ar fi jignit-o pe deputata Aurelia Cristea, iniţiatoarea Legii antifumat, făcând insinuări vulgare, fără ca moderatorul să intervină.
Urmărește
14784 afișări
Pro Tv, amendat cu 20.000 de lei pentru încălcarea dreptului la imagine a Aureliei Cristea
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a amendat Pro Tv cu 20.000 de lei, în şedinţa de marţi, 5 aprilie, din cauza emisiunii "La Măruţă" din 17 martie în care cântăreţul Florin Chilian ar fi insinuat despre deputata Aurelia Cristea, iniţiatoarea Legii antifumat, că ar fi "c***ă", fără ca moderatorul, Cătălin Măruţă să intervină.
"Florin Chilian îşi bate joc de domna deputat Aurelia Cristea, o întreabă 'Cat e ora la cabinetul ei parlamentar?...Nu asa e la c***e?' – Şi se scuza ca aşa ar fi zis Ioan Rus. Maruţă, bineînţeles că nu intervine în calitate de moderator, îi dă voie să o numească practic 'c***ă' (...)", se afirmă în plângerea primită de CNA.
În ediţia din data de 17 martie a emisiunii "La Măruţă", de tip "magazin social", care a fost difuzată în direct, cu marcajul "AP", a fost discutat subiectul intrarii în vigoare a Legii antifumat, invitaţii exprimând opinii pro sau contra.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
Invitaţi în platou au fost iniţiatoarea Legii antifumat Aurelia Cristea, cântăreţul Florin Chilian, clarvăzătoarea Carmen Harra şi alţii.
La începutul ediţiei, potrivit raportului de monitorizare, s-a purtat următorul dialog între Florin Chilian, Aurelia Cristea şi moderator:
"Florin Chilian: Sunteţi cumva... Am înţeles că sunteţi din gruparea aia Transilvania, nu? De acolo sunteţi deputat?
Aurelia Cristea: Nu. Sunt din Cluj-Napoca.
Florin Chilian: Mai rău. Şeful dumneavoastră... Nu, apropo de femei, că vorbeam mai devreme. Cât, cât este ora la dumneavoastră la cabinetul parlamentar? Cât tre' să plătească un om? Vorbim de femei că...
Aurelia Cristea: Eu cred că intrăm într-o zonă pe care dumneavoastră o duceţi în derizoriu, ceea ce...
Florin Chilian: Nu, vorbeam despre... Şi acum citez dintr-un ministru care vorbea despre cum au grijă c******e despre, de copiii lor care devin golani? (făcând referire la o declaraţie a fostului ministru al Transporturilor Ioan Rus, n.r.)".
De asemenea, în aceeaşi emisiune Florin Chilian a spus ca noua lege e scrisă "cretinoid", reacţia lui Măruţă fiind de a o întreba pe Aurelia Cristea dacă i s-a mai spus aşa ceva - "Eu sunt pentru legea asta, o respect… Diferenţa este că mi se pare cretinoid scrisă, este mai dură decât oricare altă lege, din orice altă parte a lumii”, moment în care Cătălin Măruţă a avut următoarea reacţie: „Uite, doamna deputat, iniţiatoarea legii… Dumneavoastră aţi scris-o? Vi s-a spus vreodată că este cretinoid scrisă?".
Consiliul a considerat că au fost încălcate articolele 34, alineat 1 şi articolul 40, alineat 3 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
Articolul 34(1) stipulează că "Orice persoană are dreptul la propria imagine", iar articolul 40(3) din Cod face referire la faptul că prezentatorii de emisiune nu trebuie să permită invitaţilor un limbaj injurios – "Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă".
"Aurelia Cristea e făcută c***ă în faţă", a considerat Valentin Jucan, referindu-se la afirmaţiile lui Florin Chilian, în timp ce Radu Călin Cristea a zis: "...prin învăluire, nu-i spune de la obraz".
Amenda de 20.000 de lei a fost propunerea lui Valentin Jucan. Au votat în favoarea ei şase membri (Valentin Jucan, Lorand Turos, Viorel-Vasile Buda, Monica Gubernat, Dorina Rusu, Răsvan Popescu), în timp ce trei membri au votat împotrivă (Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Radu Călin Cristea).
La şedinţa publică a Consiliului de marţi, 5 aprilie, au participat nouă din cei 11 membri.
Citeşte şi: ANALIZĂ: Cum s-au adaptat românii la legea antifumat. „De când a intrat în vigoare e haos. Am ieşit afară şi dârdâiam de frig. Nu mi se pare ok” - VIDEO
Citeşte şi: O comisie interministerială va cere modificarea legii antifumat, pentru bolnavii cu tulburări psihice
Citește pe alephnews.ro: Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump