Pro TV, lider de audienţă marţi şi miercuri seara cu emisiunea „Serviţi, vă rog”

Publicat: 04 08. 2011, 13:41
Actualizat: 07 11. 2012, 18:08

Telespectatorii Pro TV au savurat primele două „porţii” din noul sezon „Serviţi, vă rog” şi s-au distrat alături de primele vedete puse la muncă de Nea Marin, doamna Bamboi şi Liviu Vârciu pe plaja de la 2 mai.

În prima ediţie din această vară a emisiunii „Serviţi, vă rog”, Pro TV a fost lider de audienţă, fiind urmărit în minutul de aur, 22.13, de peste un milion şi jumătate de telespectatori la nivelul întregii populaţii a României. În intervalul orar 20.28 – 22.26 în care s-au derulat peripeţiile de pe plaja din 2 mai ale lui Pavel Bartoş, Laurette, coregrafa Vica şi Bogdan Vlădău, Pro TV a fost pe primul loc în preferinţele telespectatorilor, cu o medie de 5,6 puncte de rating şi 20,5 procente din cota de piaţă pe publicul comercial, faţă de Antena 1, care a avut doar 3,8 rating şi 13,9 cotă de piaţă.

Şi a doua ediţie a emisiunii care a continuat aventurile celor patru vedete la cârma pensiunii de pe litoral a fost lider detaşat de audienţă. Aproape un milion şi jumătate de telespectatori la nivelul întregii populaţii a României au urmărit în minutul de aur, 22.14, „Serviţi, vă rog”, când Pro TV a înregistrat 9,9 puncte de rating şi 32,2 procente din cota de piaţă pe publicul comercial. Pe tot parcursul emisiunii de miercuri seară, Pro TV a fost pe primul loc în preferinţele telespectatorilor, înregistrând în intervalul orar în care a fost difuzată, 20.31-22.26, o medie pe publicul ţintă al Pro TV de 7,1 rating şi 27,1 procente din cotă de piaţă, de peste două ori mai mult decât Antena 1, care a avut doar 3,2 rating şi 12 procente cota de piaţă.