Cu ocazia preluării în portofoliu a tuturor titlurilor lansate de Walt Disney Studios Home Entertainment, Pro Video aduce cinefililor, începând cu luna noiembrie, cele mai frumoase filme Disney în format Blu-ray şi DVD.
Pelicule clasice, precum „Beauty and the Beast/ Frumoasa şi Bestia”, dar şi unele dintre cele mai noi producţii, cum ar fi „Tinker Bell and the Great Fairy Rescue/ Clopoţica şi aventurile ei în lumea oamenilor”, „Camp Rock 2/ Tabăra de rock 2”, „Prince of Persia: The Sands of Time/ Prinţul Persiei: Nisipurile Timpului”, „A Christmas Carol/ O poveste de Crăciun” şi „Toy Story 3/ Povestea Jucăriilor 3”, vor fi disponibile atât în varianta DVD, cât şi Blu-ray.
Printre titlurile Walt Disney care vor fi lansate de Pro Video în 2011 se numără „The Sorcerer’s Apprentice”, „Tron Legacy”, „Bambi” şi „Fantasia”.
Încă de la fondarea sa în 1923, compania Walt Disney a rămas fidelă valorilor care continuă să stea şi astăzi la baza succesului înregistrat de-a lungul anilor: creativitate, inovaţie, excelenţă. Odată cu crearea unora dintre cele mai apreciate personaje de animaţie din lume – Mickey Mouse, Albă ca Zăpada şi cei Şapte Pitici şi Winnie Ursuleţul de Pluş -, numele Disney a început să fie asociat cu un conţinut media înalt calitativ, potrivit şi apreciat de întreaga familie. Numele Walt Disney a devenit un adevărat brand internaţional în timp, iar peliculele lansate sub această egidă au primit nu doar aprecierea publicului, ci şi a criticilor de specialitate, mărturie stând numeroasele premii ale industriei de profil obţinute.
Pro Video este cel mai important distribuitor de home entertainment din România, cu o cotă de piaţă de 60%, fiind reprezentantul exclusiv al licenţelor Warner Home Video, Sony Pictures Home Entertainment şi Walt Disney Studios Home Entertainment. Pro Video controlează, totodată, un portofoliu impresionant de filme securizate de la companii independente precum Summit Entertainment, Lionsgate, Morgan Creek.