Premieră muzicală dedicată programului „Sibiu-Capitală Culturală 2007”

Publicat: 06 11. 2008, 10:51
Actualizat: 06 11. 2012, 09:07

"Este vorba despre un eveniment special. Chiar dacă este inclus în programul săptămânal al stagiunii de concerte, spectacolul din această seară (joi – n.r.) aduce în faţa melomanilor sibieni compoziţia «Uvertură pe teme săseşti», scrisă special pentru «Sibiu 2007»", potrivit Filarmonicii de Stat Sibiu.

"Uvertura pe teme săseşti" ilustrează caracterul universal al muzicii lui Dan Dediu, compozitor "spiritual", care se amuză permanent cu aluzii la marile teme ale muzicii de tradiţie cultă.

"Astfel, autorul împacă două viziuni: inerţia gustului public acomodat pe tipare şi dinamismul gândirii muzicale de actualitate. În această lumină, recunoaştem printre armoniile politonale ale uverturii teme de coral, care culminează, apoteotic, cu începutul «Odei bucuriei» din Simfonia a IX-a de Beethoven", a precizat Filarmonica de Stat Sibiu.

"În fapt, uvertura dedicată Capitalei Europene – Sibiu 2007 aduce o notă festivă, înălţătoare, cutremurătoare chiar, subliniată de amploarea aparatului orchestral din care răzbat alămurile şi percuţia”, a mai adăugat instituţia.

Concertul este inclus în programul obişnuit al stagiunii Filarmonicii şi va avea loc la Sala Thalia cu începere de la ora 19.00.

În partea a doua a programului, melomanii vor putea asculta concertul pentru pian şi orchestră de E. Grieg, în interpretarea pianistei Elisabeth Leonskaja din Austria, o celebritate a scenelor muzicale internaţionale.

După pauză, sub bagheta maestrului Andreescu, orchestra va interpreta Simfonia a-I X-a "Din lumea noua" de A. Dvorak.