- Home
- Cultură-Media
-
NEW YORK, (14.10.2014, 14:30)
- Bogdan Enache
Producătorul muzical Mark Bell, care a lansat-o pe Björk, a murit la 43 de ani
Producătorul muzical britanic Mark Bell, unul dintre promotorii muzicii electronice, care a ajutat-o pe artista islandeză Björk să îşi definească propriul stil, în anii 1990, şi a colaborat cu Depeche Mode, a murit la vârsta de 43 de ani, a anunţat, luni, casa sa de discuri, potrivit AFP.

Björk (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)
Muzicianul britanic Mark Bell a murit săptămâna trecută, din cauza complicaţiilor apărute în urma unei intervenţii chirurgicale, a anunţat casa de discuri specializată în muzica electronică Warp Records.
Mark Bell şi partenerul său Gez Varley sunt consideraţi inovatori în lumea muzicii electronice, în perioada în care cântau împreună în grupul LFO, graţie stilului lor foarte apreciat în cluburi.
Bell a colaborat cu cântăreaţa Björk şi a produs albumul "Homogenic", din 1997, al artistei islandeze, foarte bine primit de criticii muzicali, mai ales pentru piese ca "Joga", "Hunter" şi "Pluto".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Cei doi au colaborat de mai multe ori din 1997, mai ales pentru lansarea albumului "Biophilia", în 2011. Mark Bell apare şi în videoclipul piesei "Declare independence", cântând la un instrument cu coarde care se transformă în război de ţesut.
Björk i-a adus un omagiu producătorului, pe reţelele sociale, publicând un link către piesa "Love is the message" a trupei LFO.
Mark Bell a produs şi albumul "Exciter", lansat în 2001 de trupa britanică Depeche Mode.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului