„Provizoriu”, de Cristian Mungiu, în Top 100 al celor mai aşteptate filme din 2012

Publicat: 10 01. 2012, 14:23
Actualizat: 06 11. 2012, 17:18

În „lista de motive” pentru care filmul lui Cristian Mungiu este considerat o lansare mult-aşteptată, ioncinema scrie: „Spre deosebire de tipii de la Academie (Academia de film americană, care decernează premiile Oscar, n.r.), noi am fost loviţi în moalele capului de «4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile»”, informează site-ul de specialitate ioncinema.com.

De asemenea, ioncinema scrie că, potrivit informaţiilor pe care le deţine, Mungiu ar filma deja pentru „Provizoriu”, un lungmetraj a cărui distribuţie nu a fost anunţată şi, cel mai probabil, ar putea înscrie pelicula la ediţia de anul acesta a Festivalului de Film de la Cannes.

Cel mai nou proiect cinematografic al regizorului Cristian Mungiu, „Provizoriu”, a primit o finanţare de 400.000 de euro din partea fondului Consiliului Europei, Eurimages.

Filmul „Provizoriu” este o coproducţie între casa cineastului premiat cu Palme d’Or la Cannes în 2007 (pentru drama „4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”), Mobra Films, casa franceză Why Not Productions şi casa de producţie, cu sediul în Belgia, a fraţilor Jean-Pierre şi Luc Dardenne, Les Films du Fleuve.

Potrivit publicaţiei Variety, filmul „Provizoriu” spune o poveste de dragoste între două femei care trăiesc într-o mănăstire.

În topul celor mai aşteptate filme în 2012 realizat de ioncinema.com mai sunt incluse proiecte ale unor regizori precum fraţii Joel şi Ethan Coen şi Kathryn Bigelow.