Proza lui Mario Vargas Llosa ca demonstraţie a paradisului de după colţ

Când citeşti un roman de Mario Vargas Llosa devii Mario Vargas Llosa şi toate personajele lui. Le traieşti furia, pasiunile, neliniştea. Detaliile lor complicate sunt logice în mintea oricărui cititor. De la fundalurile mereu schimbătoare ale poveştilor sale, până la micile accidente care schimbă destinele personajelor sale, Llosa e mereu atent la acele amănunte care transformă, eliberează, mutilează sau înfrumuseţează fiinţa.

Pasionat de existenţele şi realităţile paralele, de fantasme erotice, vicii şi tentaţia imposibilului, Llosa nu intră doar în substraturile personajelor sale, ci şi în mintea fiecăruia dintre cititorii săi, obligându-i să îşi pună întrebări despre propria lor viaţa interioară.

De la tragicomedia devotatului căpitan Pantoja devenit proxenet pentru binele patriei, la fata nesăbuită cu o mie de chipuri care devine drogul preferat al iubitului ei, Llosa se dedică anatomiei acelor sentimente care obligă personajele şi, nu în ultimă instanţă, cititorii să se apropie de ei înşişi.

O temă aparte în scrierile lui Llosa este chiar puterea naraţiunii. În "Lituma în Anzi", pe fundalul unor întâmplări violente şi misterioase, Llosa, asemeni învăţaţilor persani, dezamorsează tensiunile pintr-o incredibilă poveste de dragoste pe care personajul Tomas i-o spune caporalului Lituma. De asemenea, în "Povestaşul", una dintre temele principale are romanului pare a fi chiar povestirea ca formă de supravieţuire. Legendele indienilor machiguenga din ţinuturile amazoniene din Peru există pentru că sunt povestite. La Llosa "a povesti" este opusul lui "a uita", a spune o poveste înseamna a reconstrui, a reda viaţa unei întâmplări exemplare.

Derapajele, timpurile paralelele, parantezele, ezitările personajelor sale par să îl intereseze cel mai mult pe scriitor, care nu evită detaliile deviaţiilor sexuale, ale mizeriei, ale bolii, ci le redă cu atenţie, suprizându-le aspectele fragile, delicate, tandre.

În imaginarul colectiv, paradisul este, în primul rând, un loc al reîntâlnirii cu fiinţele iubite. În acest sens, literatura lui Llosa, devine la rândul său un paradis, fiind un loc de întâlnire cu propriile noastre poveşti. Ceea ce îl face pe Llosa un scriitor excepţional este tocmai simplitatea cu care îţi arată că paradisul îl poţi găsi uşor, la un colţ de stradă sau la un colţ de gând. Trebuie doar să găseşti colţul potrivit, sau să îi acorzi atenţia necesară.

Comitetul Nobel a decis să-i acorde premiul pentru literatură pe 2010 scriitorului peruan Mario Vargas Llosa, în vârstă de 74 de ani, pentru "cartografierea structurilor puterii, pentru descrierile sale pătrunzătoare care vorbesc despre rezistenţa individului, revolta şi eşecul său", a anunţat, joi, la Stockholm, Academia suedeză.

Mario Vargas Llosa s-a născut în 1936 la Arequipa (Peru) şi a copilărit în Bolivia împreună cu mama şi bunicii materni, închipuindu-şi că tatăl lui e mort şi că fusese un erou. În realitate, la cinci luni după căsătorie îşi părăsise soţia însărcinată şi avea să-şi revadă fiul abia zece ani mai târziu, când Mario s-a întors în Peru. Între 1950 şi 1952 urmează cursurile unei şcoli militare din Lima - experienţa descrisă în primul român, "Oraşul şi câinii" (1963).

În 1955 se căsătoreşte cu o mătuşă, provocând mare scandal în familie, şi divorţează de ea în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se căsătorească cu verişoara lui, Patricia. Între timp, lucrase în Franţa ca profesor de spaniolă şi ziarist. După o tinereţe în care se apropiase de comunism, ia distanţă faţă de Fidel Castro, ba chiar îl acuză pe Gabriel Garcia Marquez, odinioară prieten, de servilism. Călătoreşte, predă la universităţi din America şi Europa, devine scriitor celebru prin forţa epică, luciditatea şi ironia sa.

"Literatura şi politica se exclud reciproc", scrie Mario Vargas Llosa. "Scriitorul lucrează în singurătate, are nevoie de totală independenţă. Politicianul e total dependent, trebuie să facă tot felul de concesii, exact lucrul pe care scriitorul nu-l poate face".

Scriitorul este tradus în limba română din 1970, iar editura Humanitas a inaugurat, în 2005, o serie de autor Llosa, care are, în prezent, peste 20 de titluri. Printre cele mai cunoscute cărţi ale lui Mario Vargas Llosa se numără: "Oraşul şi câinii", "Conversaţie la catedrală", "Casa Verde", "Pantaleon şi vizitatoarele", "Mătuşa Julia şi condeierul", "Războiul sfârşitului lumii", "Istoria lui Mayta", "Cine l-a ucis pe Palomino Molero?", "Povestaşul", "Elogiu mamei vitrege", "Lituma în Anzi", "Peştele în apă", "Caietele lui Don Rigoberto", "Paradisul de după colţ", "Rătăcirile fetei nesăbuite" etc.

Llosa s-a bucurat de faimă internaţională de la primul său roman, "Oraşul şi câinii", publicat la începutul anilor '60. Volumul a fost tradus imediat în 20 de limbi, pentru ca apoi să fie ecranizat. Este momentul în care a început cariera literară spectaculoasă a scriitorului peruan care, trei decenii mai târziu, avea să candideze la preşedinţia ţării sale natale, Peru, pierzând însă în faţa lui Alberto Fujimori.

Din 1993, Mario Vargas Llosa are cetăţenie spaniolă, obţinută la trei ani după înfrângerea în alegerile prezidenţiale din ţara sa natală, Peru.

(Material realizat de Gabriela Dita, gabriela.dita@mediafax.ro)