Zheng Wenyang, autorul cărţii „Născut pentru Rusia”, afirmă că biografia care a apărut în 2012 s-a vândut mult mai bine decât cărţile sale anterioare despre Barack Obama, Margaret Thatcher şi Nelson Mandela, relatează Wall Street Journal în ediţia online. Wenyang consideră că popularitatea lui Putin alimentează o convingere profundă a societăţii chineze, conform căreia „dacă un lider este slab (…) oamenii nu îl vor respecta”.
Interesul faţă de personalitatea preşedintelui Vladimir Putin a crescut de la declanşarea crizei din Ucraina şi arată o schimbare atât în ordinea stabilită după Războiul Rece, cât şi în politica Chinei, notează Wall Street Journal. După o perioadă de neîncredere reciprocă, Beijingul şi Moscova îşi consolidează relaţiile şi ameninţă arhitectura de securitate stabilită de Statele Unite de la destrămarea Uniunii Sovietice, consideră diplomaţi şi analişti.
De altfel, un sondaj recent al Pew Research Center arată că China este una dintre puţinele ţări în care susţinerea pentru Rusia a crescut de la apariţia divergenţelor dintre Moscova şi Occident în privinţa crizei din Ucraina, ajungând la 66% în luna iulie, faţă de 47% cu un an în urmă. Un sondaj realizat de In Touch Today arată, de asemenea, o susţinere de 92% pentru Vladimir Putin, după ce Rusia a anexat peninsula Crimeea.
Analiştii notează, totodată, asemănarea între preşedintele Vladimir Putin şi liderul chinez Xi Jinping în privinţa stilului de conducere şi consideră că ambii doresc restabilirea puterii statelor lor şi contracararea dominaţiei Occidentului.
Poziţiile adoptate de Rusia în disputele cu Occidentul în timpul crizei din Georgia, din 2008, şi, mai recent, în Ucraina, au fost primite cu susţinere, iar unii analişti consideră că Beijingul ar trebui să înveţe din aceste experienţe în contextul disputelor cu Statele Unite, Japonia, Filipine şi Vietnam pentru controlul asupra insulelor din apele Chinei de Est şi de Sud.