- Home
- Cultură-Media
- BUCUREŞTI, (13.10.2015, 17:12)
- Patricia Marinescu
Radio Zu, amendat de CNA cu 10.000 de lei pentru limbaj obscen
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, să amendeze Radio Zu cu 10.000 de lei, din cauza limbajului obscen folosit de cei doi realizatori ai emisiunii "Morning Zu", Mihai Morar şi Daniel Buzdugan, în ediţia din 27 mai.

Radio Zu, amendat de CNA cu 10.000 de lei pentru limbaj obscen (Imagine: Shutterstock)
O reclamaţie primită de CNA atrage atenţia asupra faptului că cei doi crainici ai matinalului au folosit construcţia lexicală "începu la a mea" în mod repetat, ajungând la o expresie nepotrivită.
Propunerea de amendare a venit din partea lui Radu Herjeu, membru al CNA, şi a fost aprobabă cu şase voturi "pentru" (Radu Herjeu, Valentin Jucan, Monica Gubernat, Gabriel Tufeanu, Dorina Rusu şi Răsvan Popescu) şi trei "împotrivă" (Viorel Buda, Laura Georgescu şi Radu Cristea). Deşi a participat la şedinţa de marţi a CNA, membrul Lorand Turos a absentat din sala Consiliului în momentul votului.
Decizia de amendare a fost luată în baza articolelor 39 (2) din Legea audiovizualului - "Difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective" - şi 18 (b) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual - "Nu pot fi difuzate în intervalul orar 6.00 - 23.00 producţii care prezintă: (b) scene de sex, limbaj sau comportament obscen".
Postul Radio Zu difuzează emisiunea de tip magazin (matinal) "Morning Zu" de luni până vineri, între orele 7.00 - 10.00, iar realizatori sunt Mihai Morar şi Daniel Buzdugan.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 00:05
Horaţiu Potra, despre banii găsiţi la percheziţii: Nu mă obligă nimeni să-i ţin în bancă
-
ieri, 22:57
LIVE TEXT Oficial! Călin Georgescu este inculpat. Procurorii anunţă punerea în mişcare a acţiunii penale. Acuzaţii grave / El a fost pus sub control judiciar / Ce interdicţii are Călin Georgescu / Magistrat cercetat în dosarul lui Călin Georgescu