- Home
- Cultură-Media
- CANNES, (23.05.2009, 20:08)
Radu Mihăileanu: A fost un nivel foarte înalt
Preşedintele Juriului Ecumenic al Festivalului Internaţional de Film de la Cannes, regizorul Radu Mihăileanu, a declarat că nivelul competiţiei pe Croazetă a fost foarte înalt, cu filme de toate genurile, transmite corespondentul MEDIAFAX la Cannes.
Urmărește
42 afișări
Radu Mihăileanu: A fost un nivel foarte înalt (Imagine: Răzvan Chiriţă/Mediafax Foto)
"A fost un nivel foarte înalt. Am văzut filme foarte diferite, complementare, de toate genurile - şi foarte artistice, şi comerciale. Alegerea Juriului Ecumenic a fost dificilă pentru că a trebuit să ne decidem între două filme care ne-au plăcut la fel de mult, dar în final a trebuit să acordăm premiul celui care întrunea cele mai multe criterii ale Juriului Ecumenic, prezente în regulament. Adică să pună în valoare valorile umane şi spirituale şi să arunce o lumină asupra naturii umane", a declarat Radu Mihăileanu pentru MEDIAFAX.
Juriul Ecumenic, pus în acest an sub conducerea extraordinară a cineastului francez de origine română Radu Mihăileanu, şi din care a făcut parte şi Alina Barzache din România, a acordat, sâmbătă premiul său filmului lui Ken Loach "Looking for Eric". Pentru că opţiunile juriului s-au îndreptat spre două filme, juriul a decis să acorde o Menţiune Specială si filmului "Das weiße Band" de Michael Haneke.
În premieră pentru cea de-a 35-a aniversare a Juriului Ecumenic, un anti-premiu a fost acordat în acest an lui "Antichrist" de Lars Von Trier, pentru misoginismul său.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Radu Mihăileanu a mai declarat, pentru MEDIAFAX, că nu a văzut filmul lui Corneliu Porumboiu, dar că a auzit la bursa zvonurilor că "Poliţist, adjectiv" şi "Tsar" de Pavel Lunghin, ambele prezentate în Un Certain Regard, ar fi meritat să facă parte din Competiţia Oficială.
Corneliu Porumboiu a primit, tot sâmbătă, premiul FIPRESCI, pentru secţiunea Un Certain Regard, pentru "Poliţist, adjectiv".
Juriile FIPRESCI şi Ecumenic şi-au anunţat premiile sâmbătă, la terasa Plage des Palmes din Cannes, în prezenţa lui Thierry Fremaux, delegatul general al festivalului.
Juriul Asociaţiei Internationale a Criticilor de Film (FIPRESCI) a acordat premiul său filmului "Das weiße Band" de Michael Haneke. "Primul Premiu FIPRESCI l-am luat acum 20 de ani. Sper ca cel pe care-l primesc acum să nu fie singurul primit azi", a spus cineastul austriac, în faţa unei mulţimi de jurnalişti încălziţi de soarele după-amiezii. "Amreeka" de Cherien Dabis (SUA, Canada, Kuweit) a fost distins cu Premiul FIPRESCI la secţiunea Quinzaine des Realisateurs.
(Corespondenţă de la trimisul MEDIAFAX la Cannes, Iulia Blaga)
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe