Rapperul Migos Takeoff, 28 de ani, a fost ucis într-un club de bowling

Publicat: 01 11. 2022, 15:23
Actualizat: 01 11. 2022, 15:25

Rapperul american Kirshnik Khari Ball, cunoscut sub numele de Takeoff şi membru al grupului hip hop Migos, a fost ucis, la vârsta de 28 de ani, în Houston, Texas, ca urmare a unei împuşcături. El se afla o pistă de bowling.

Incidentul a avut loc în jurul orei două şi jumătate dimineaţa, ora locală. Rapperul se afla în sala de bowling, unde juca zaruri şi de unde, cu puţin timp înainte de moarte, postase un selfie, alături de un alt membru al Migos: Quavo, producător de discuri care era şi unchiul său.

Site-ul TMZ, care a obţinut şi un video al incidentului, susţine că rapperul a căzut victimă unei împuşcături, în urma unei altercaţii în timpul căreia un glonţ l-a lovit pe rapper în cap.

Potrivit surselor din poliţie, alte două persoane au fost împuşcate şi transportate la spital. Starea lor este necunoscută.

Takeoff a murit pe loc, în timp ce Quavo, pe care imaginile îl arată în acţiune, a scăpat nevătămat.