Reabilitarea Cetăţii de Scaun a Sucevei va fi făcută de un consorţiu de firme, cu 32 milioane de lei

Un consorţiu de firme condus de societatea de construcţii General Construct SA a câştigat licitaţia de reabilitare a Cetăţii de Scaun a Sucevei şi a zonei adiacente acesteia, valoarea proiectului fiind de 32,019 milioane de lei, fără TVA, cu finanţare prin Programul Operaţional Regional.

Urmărește
12 afișări

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, marţi, că licitaţia pentru restaurarea Cetăţii de Scaun a Sucevei a fost adjudecată de un consorţiu al cărui lider este General Construct SA Suceava, urmând ca după depăşirea perioadei de contestare să fie semnat contractul de execuţie.

Pe lângă firma General Construct, din consorţiu mai fac parte firmele sucevene Loial şi Restaco pentru partea de instalaţii şi respectiv restaurare şi Grup Corint Alba Iulia, care are experienţă în restaurarea unor monumente medievale.

Valoarea proiectului de execuţie este de 32, 019 milioane de lei fără TVA.

Contractul pentru proiectul "Reabilitarea Cetăţii de Scaun a Sucevei şi a zonei de protecţie a acesteia", promovat prin POR, a fost semnat în februarie 2010 de ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, cu preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur. Banii vor fi investiţi în restaurări, amenajări pesiagistice, crearea de locuri de parcare, reabilitarea căilor de acces şi construirea unui punct de informare, iar bugetul total al proiectului este de 52,59 milioane lei, din care 35,58 milioane lei reprezintă contribuţia Uniunii Europene.

Consiliul Judeţean Suceava a cerut, în luna ianuarie 2011, Ministerului Culturii începerea procedurilor de înscriere a Cetăţii de Scaun a Sucevei în lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Cetatea de Scaun a Sucevei face parte din sistemul de fortificaţii al Moldovei, fiind edificată în perioada mijlocie a domniei lui Petru I (1375 -1391), primul atestat fiind un document din 10 februarie 1388, emis din "fortul muşatin" care a fost nucleul iniţial al Cetăţii de Scaun.

Cercetările arheologice au stabilit că în a doua jumătate a secolului al XV-lea, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare (1457 - 1504), au fost făcute cele mai ample lucrări de lărgire şi amplificare a eşafodajului defensiv al cetăţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici