Record mondial pentru o pictură a lui Qi Baishi

O operă a artistului chinez Qi Baishi (1864 - 1957) a fost vândută la licitaţie, duminică, la Beijing, pentru suma de 425,5 milioane de yuani (46,5 milioane de euro), un record mondial pentru o pictură contemporană chineză, a anunţat, luni, casa de licitaţii China Guardian.

Urmărește
301 afișări
Imaginea articolului Record mondial pentru o pictură a lui Qi Baishi

Record mondial pentru o pictură a lui Qi Baishi (Imagine: China Daily)

Pictura are dimensiunile de 100 centimetri x 266 centimetri, este încadrată de două coloane de caligrafie chineză şi reprezintă un şoim aşezat pe o ramură de pin. Pictura a fost realizată în anul 1946.

Lucrarea ocupă astfel locul al doilea în clasamentul celor mai scumpe opere de artă vândute în China. Recordul a fost stabilit în 2009, pentru o caligrafie de Huang Tingjian, vândută la licitaţie pentru 436,8 milioane de yuani (47,87 milioane de euro).

Qi Baishi este unul dintre artiştii chinezi cei mai prolifici şi cel mai bine cotaţi din secolul al XX-lea. Provenind dintr-o familie modestă, acest autodidact a practicat vreme îndelungată meseria de tâmplar ambulant, înainte de a se stabili definitiv la Beijing. Operele sale prezintă frumuseţea naturii în formele ei cele mai simple: plante, insecte, peşti, păsări şi crustacee.

Casa de licitaţii China Guardian nu a comunicat identitatea cumpărătorului.

China s-a clasat pe primul loc în ceea ce priveşte comerţul mondial cu obiecte de artă în anul 2010, devansând Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie, a anunţat la începutul acestui an societatea franceză Artprice.

În clasamentul celor mai bine vânduţi artişti din toate epocile, alcătuit de Artprice, patru chinezi figurează în Top 10 - prin prisma veniturilor aduse de operele vândute într-un an. În 2009, un singur artist chinez era prezent în acest top.

Qi Baishi apare pe locul al doilea în acest clasament, fiind devansat de Pablo Picasso, dar depăşindu-l pe Andy Warhol.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici