Prima pagină » Cultură-Media » Referendumul privind independenţa faţă de Marea Britanie domină paginile ziarelor scoţiene

Referendumul privind independenţa faţă de Marea Britanie domină paginile ziarelor scoţiene

Referendumul pe tema independenţei Scoţiei faţă de Marea Britanie domină miercuri paginile ziarelor scoţiene, cu o zi înaintea consultării populare, relatează BBC News Online.
Referendumul privind independenţa faţă de Marea Britanie domină paginile ziarelor scoţiene

Ediţia scoţiană a cotidianului The Sun, a cărui poziţie editorială a fost anticipată de mulţi, prezintă votul ca pe o opţiune între două emisiuni de televiziune – Britain’s Got Talent versus The Ecks Factor – şi le spune cititorilor că referendumul este „vocea voastră, alegerea voastră, votul vostru”.

The Daily Record face apel la calm în ultima zi de campanie.

Sondajele de opinie sunt, de asemenea, prezente în multe ziare, cu diferite anchete de opinie ce sugerează un raport de 52 la 48 la sută în favoarea respingerii referendumului.

The Telegraph publică un articol în care premierul scoţian Alex Salmond este acuzat că ar fi recurs la intimidarea directorului Universităţii St Andrews. The Times optează pentru declaraţia premierului britanic David Cameron, care susţine că nu are regrete în privinţa politicii sale faţă de Scoţia, în timp ce unii parlamentari avertizează asupra rebeliunii împotriva „mitei” pentru a salva uniunea.

David Cameron a promis o mai multă autonomie pentru Scoţia în domeniul politicii fiscale şi sănătăţii publice, în cazul respingerii referendumului.

Ediţia scoţiană a Daily Mail susţine că mai sunt 25 de ore pentru salvarea Marii Britanii, în timp ce Independent sugerează că Scoţia este o naţiune care vrea să se separe de sine.

Daily Express în ediţia scoţiană relatează despre o „triplă lovitură” pentru Salmond, sugerând că premierul a suferit înfrângeri în privinţa finanţelor, a UE şi a NHS (sistemul de sănătate publică).

Scoţienii au ocazia istorică, joi, să-şi recapete independenţa pierdută în urmă cu trei secole, printr-un referendum ce ar putea provoca o undă de şoc, o victorie a susţinătorilor independenţei putând conduce la destrămarea Marii Britanii şi încurajarea naţionaliştilor în Europa.