"Regele Leu/ Lion King" debutează pe primul loc în box office-ul nord-american

Lungmetrajul "Regele Leu/ Lion King", de Jon Favreau, s-a situat pe primul loc în box office-ul nord-american, cu încasări de 185 de milioane de dolari în weekendul premierei, potrivit boxofficemojo.com.

Urmărește
235 afișări
Imaginea articolului "Regele Leu/ Lion King" debutează pe primul loc în box office-ul nord-american

"Regele Leu/ Lion King" debutează pe primul loc în box office-ul nord-american

Istoria din "The Lion King" este deja cunoscută din desenul animat care a avut succes acum 25 de ani. Regizorul Jon Favreau, cunoscut pentru "Cartea junglei", a transformat legenda de acum un sfert de secol în lungmetraj live-action, vocile personajelor aparţinând unor vedete ca Beyoncé Knowles, Donald Glover, Seth Rogen şi John Oliver.

Liderul săptămânii trecute, lungmetrajul cu supereroi "Omul-Păianjen: Departe de casă/ Spider-Man: Far From Home", a coborât pe locul al doilea, cu încasări de 21 de milioane de dolari. Jon Watts regizează noua secvenţă din seria dedicată supereroului Marvel. Zendaya, Tom Holland, Samuel L. Jackson şi Jake Gyllenhaal pun umor şi acţiune în epopeea SF. Şi, deşi este film american, supereroul îşi face treaba în Europa de data aceasta, din Veneţia prin Praga, Berlin, până la Londra şi înapoi acasă la New York.

Podiumul este completat de animaţia "Povestea jucăriilor 4/ Toy Story 4", de Josh Cooley, în coborâre cu un loc, cu încasări de 14,6 milioane de dolari de vineri până duminică. A patra parte a francizei "Toy Story" beneficiază de vocile unor actori precum Joan Cusack, Tom Hanks, Patricia Arquette, Keegan-Michael Key şi Keanu Reeves şi prezintă povestea unei noi jucării, Forky, ce se alătură găştii lui Woody într-o nouă aventură.

Filmul de groază "Crawl" a coborât un loc, până pe poziţia a patra, cu încasări de 6 milioane de dolari. Pelicula realizată cu un buget de 13,5 milioane de dolari este regizată de Alexandre Aja şi spune povestea unui tată şi a fiicei sale, obligaţi să fugă din calea unui grup de aligatori.

Topul 5 este completat de comedia "Yesterday", de Danny Boyle - cu Lily James, Himesh Patel şi Ed Sheeran, despre o lume în care trupa The Beatles nu a existat niciodată -, care a avut încasări de 5,10 milioane de dolari în weekend.

Topul 10 al filmelor cu cele mai mari încasări în cinematografele nord-americane la sfârşitul săptămânii trecute este completat de "Stuber", de Michael Dowse (4 milioane de dolari), "Aladdin", de Guy Ritchie (3,8 milioane de dolari), "Annabelle 3/ Annabelle Comes Home/ Annabelle 3", de Gary Dauberman (2,6 de milioane de dolari), "Midsommar", de Ari Aster (1,59 de milioane de dolari), "Singuri acasă 2/ The Secret Life of Pets 2", de Chris Renaud şi Jonathan del Val (1,53 de milioane de dolari).

Taguri:
box office,
sua,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici