- Home
- Cultură-Media
- PARIS, (28.11.2007, 19:23)
Regizori români, invitaţi la "Rencontres internationales de cinéma"
Regizorii români Cristian Mungiu, Cătălin Mitulescu, Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu şi Radu Muntean se află printre invitaţii celei de-a 13-a ediţii a Întâlnirilor internaţionale de cinema ("Rencontres internationales de ciéma"), desfăşurate la Paris, între 27 noiembrie şi 4 decembrie.
![Imaginea articolului Regizori români, invitaţi la "Rencontres internationales de cinéma"](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1706/1066093/1/porumboiu.jpg?width=560)
Regizorul Corneliu Porumboiu
Dedicată filmului independent, manifestarea propune, printre altele, o competiţie care include 12 lungmetraje, dar şi o întâlnire cu tinerii cineaşti români, potrivit site-ului evenimentului (http://rencontres.forumdesimages.fr/).
Astfel, organizatorii festivalului au ales să prezinte publicului primele filme realizate de regizorii români deja afirmaţi, mai puţin difuzate în Franţa - "Trafic", de Cătălin Mitulescu, "Occident", de Cristian Mungiu, "Hârtia va fi albastră", de Radu Muntean, "Marfa şi banii" şi "Un cartuş de kent şi un pachet de cafea", de Cristi Puiu, "Călătorie la oraş" şi "Visul lui Liviu", de Corneliu Porumboiu, şi "Marilena de la P 7", de Cristian Nemescu.
De asemenea, Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu şi Cătălin Mitulescu sunt invitaţi să prezinte capodopere ale cinematografiei româneşti, printre care "Reconstituirea" şi "Stejarul", de Lucian Pintille, sau "Moromeţii", de Stere Gulea.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Anunţul oficial al CCR: funcţia de preşedinte al României devine vacantă. Interimatul se asigură de preşedintele Senatului, Ilie Bolojan
-
Summit-ul IA de la Paris. 61 de ţări au semnat un acord, SUA şi Marea Britanie au refuzat
-
15 persoane reţinute în urma scandalului de la Urziceni, soldat cu doi morţi
Un loc aparte i-a fost rezervat regretatului regizor Cristian Nemescu, prin proiecţia, în avanpremieră, marţi, a lungmetrajului său "California Dreamin’ (nesfârşit)".
Pe de altă parte, în cadrul manifestării, cineaştii români vor întâlni producători şi distribuitori francezi, pentru a le prezenta noile lor proiecte cinematografice. La întâlnire vor fi prezenţi producătorul Dan Burlac şi regizorii Radu Mihăileanu, Cătălin Mitulescu şi Corneliu Porumboiu.
Proiectele selecţionate sunt: "Aurora" - Cristi Puiu (regizor) şi Anca Puiu (Mandragora Movies); "Conversaţie cu Serafin" - Silviu Purcărete (regizor) şi Tudor Giurgiu (Libra Film); "Kino Caravan" - Titus Muntean (regizor) şi Tudor Giurgiu (Libra Film); "Outskirts" - Anotoli Reghintovschi (regizor) şi Alexandru Teodorescu (Saga Film); "Eu când vreau să fluier, fluier"/ "When I Want to Whistle, I Whistle" - Florin Şerban (regizor) şi Daniel Mitulescu (Strada Film).
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22687868/1/inghetata-angelick.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/4-main-1739286972.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe