REPORTAJ: Despre „Catedrala dezmoşteniţilor” din Piaţa Decebal, la kilometrul zero - GALERIE FOTO

14 sept. 2016, 13:02, Cultură-Media

Lucian Vasilescu

Vasile Mureşan semnează Murivale şi este pictor. S-a născut la Arcalia (Bistriţa Năsăud) şi, după ce a absolvit Universitatea Naţională de Arte, s-a stabilit la Bucureşti. Unde trăieşte, lucrează şi expune şi acum.

Despre povestea acestei lucrări am mai scris în Ziarul de duminică:

„Zidurile astea au purtat, vreme de mulţi ani, povara târgurilor agresive. În primăvara asta am zugrăvit zidurile cu var şi, deodată, s-a creat o stare de linişte şi de tihnă. Parcarea din faţa casei mele era murdară şi plină de gunoaie. Am curăţat-o de unul singur, fără ajutorul nimănui. Apoi am început să pictez pe zidul alb. Am făcut insolaţie, m-am oprit, apoi am continuat. Ca să fie frumos… Aşa cum este acum, spaţiul ăsta pare a fi un fel de Catedrală a dezmoşteniţilor” – Murivale

A făcut totul de unul singur, pe osteneala lui, pe timpul vieţii sale, pe banii lui. Ca să fie mai bine. Ca să fie mai frumos.

Murivale iubeşte câinii, iubeşte florile (îndeosebi stânjeneii), iubeşte pictura, adoră culorile. Al căror meşteşug îl cunoaşte la perfecţie. Murivale crede, probabil, că lumea ar putea fi mântuită (şi) prin culoare. Sau crede că pictura ar putea face din lumea asta măcar un loc mai frumos. Acum câţiva ani, la Căminul Artei, printre lucrări „tradiţionale”, Murivale a expus, la etaj, şi câteva tomberoane pictate. Şi saboţi de plajă încondeiaţi. La o vreme, la Galeria Orizont, a expus reinterpretări ale unor scene biblice pictate pe tablele unui acoperiş dezafectat. Dacă ar avea o scară înaltă, Murivale ar picta şi cerul în zilele cenuşii. Ca să-l facă frumos.

Catedrala Națională, un proiect împlinit după un veac și jumătate. Istoria Catedralei Mântuirii Neamului, de la planul regelui Carol I la sfințirea din 26 octombrie | GALERIE FOTO

Lucrarea prezentată ieri în Piaţa Decebal este şi unică, este şi frumoasă, este şi importantă şi mai are şi o poveste interesantă. Cu puţin timp în urmă, pe când picta pereţii zidurilor ce împrejmuiesc maidanul, Murivale a fost abordat de o patrulă a poliţiei comunitare şi era cât pe ce să fie amendat pentru „pângărirea” spaţiului public. Atunci, în presă şi pe reţelele de socializare a explodat un lucru rar în zilele noastre: solidaritatea. Murivale şi-a continuat lucrarea şi a dus-o la capăt. De fapt, a dus-o la început: de acum, ea poate fi admirată de toţi iubitorii de artă şi de toţi cei care vor să vadă cu ochii lor cum „Atingerea inefabilului” poate transforma un paradis al gunoaielor şi al şobolanilor într-o spelndidă lucrare de artă ambientală.

Pentru munca lui de o vară întreagă, Murivale nu a cerut nimic, nimănui. Şi a căpătat pe măsură, adică fix cât a cerut: nimic. Unica lui răsplată ar fi să mergeţi cât mai mulţi să vă plimbaţi de-a lungul zidurilor pe care artistul şi-a atârnat sufletul. La kilometrul zero.