- Home
- Cultură-Media
- TIMIŞOARA, (11.06.2014, 12:40)
- Dorina Călin
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
REPORTAJ: Muzică, teatru şi costume create de Lacroix, în spectacolul care a deschis FEST Timişoara - FOTO
"Despre efectul dăunător al tutunului", un spectacol despre umanitate, în care muzica şi teatrul fluctuează între Cehov, Bach, Ceaikovski şi Luciano Berio, iar costumele aparţin creatorului Christian Lacroix, a deschis, marţi seară, Festivalul European al Spectacolului (FEST) de la Timişoara.
Urmărește
283 afișări
REPORTAJ: Muzică, teatru şi costume create de Lacroix, în spectacolul care a deschis FEST Timişoara - FOTO (Imagine: Andreea Alexandru/ Mediafax Foto)
Organizat de Teatrul Naţional "Mihai Eminescu" din Timişoara, cu sprijinul Ministerului Culturii, al Primăriei şi al Consiliului Local al Municipiului Timişoara, cărora, anul acesta, li s-au alăturat Institutul Cultural Român şi Uniunea Teatrală din România (UNITER), Festivalul European al Spectacolului Timişoara - Festival al Dramaturgiei Româneşti (FEST-FDR) a propus, în premieră pentru ediţia 2014, ca evenimentul să fie prezentat în două perioade diferite. Astfel, Festivalul Dramaturgiei Româneşti (FDR) a avut loc în perioada 14 - 18 mai, iar Festivalul European al Spectacolului (FEST) se desfăşoară începând de marţi până pe 17 iunie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
FEST a fost deschis marţi seară, în Sala Mare a Teatrului Naţional din Timişoara, cu un spectacol invitat din Franţa, de la Théâtre des Bouffes du Nord Paris, "Despre efectul dăunător al tutunului" - concert într-un act de A. P. Cehov, Johann-Sebastian Bach, Luciano Berio, Piotr Ilici Ceaikovski, în regia lui Denis Podalydès şi un concept semnat de Florianne Bonanni. Fluctuând între muzică şi teatru, între Cehov, Bach, Ceaikovski şi Luciano Berio, în imaginaţia celebrului creator Christian Lacroix, "Despre efectul dăunător al tutunului" este "un spectacol al metamorfozei, un spectacol al apropierilor şi depărtărilor din noi, un spectacol al fascinării prin cuvânt şi prin sunet".
Actorul Michel Robin, care, timp de o oră, a fost Niuhin în "Despre efectul dăunător al tutunului", de Cehov, a declarat pentru MEDIAFAX că publicul din Timişoara a fost foarte "frumos" şi "un bun ascultător", rămânând cu impresia că spectatorii ştiau limba franceză.
"În ciuda tuturor obstacolelor de limbă, a fost o recepţionare tare bună. Pentru mine a fost extrem de plăcut. Sala a fost foarte mare, cu o acustică bună. De obicei, publicul este mai aproape de scenă şi pot să le vorbesc mai uşor, pentru că îi văd. Acum nu a fost cazul, dar a fost o experienţă extrem de agreabilă", a declarat actorul, la sfârşitul spectacolului.
În monologul său, Niuhin, fără a se îndepărta de la subiectul "conferinţei" sale despre neajunsurile tutunului, dă viaţă unui portret comic, trist şi absurd al unei existenţe inutile - viaţa sa -, cedată, lăsată în mâinile autoritarei lui soţii. Deşi publicul nu face cunoştinţă cu soţia, aceasta este personajul principal al spectacolului. În schimb, în piesă apar trei dintre fetele personajului, care "aduc" muzica pe scena teatrului.
"Este atâta umanitate în Cehov, atâta iubire pentru oameni. Este un singur personaj (în piesa lui Cehov, n.r.), ele (fetele, n.r.) nu apar în piesă, ele sunt muzicieni, dar sunt absolut magnifice. Personal, am impresia că fac parte dintr-un cvartet: este o violonistă, o pianistă, o cântăreaţă şi apoi un domn care «cântă» la sine însuşi", a mai spus actorul, precizând că, în mod normal, piesa este foarte scurtă, durează aproximativ 15 minute, însă în acest text "extrem de important" se regăseşte tot ce înseamnă Cehov: "umanitatea şi, în acelaşi timp, eşecul său".
"Practic, ne întâlnim în fiecare zi cu personajele lui Cehov pe stradă. Există, sunt aici. (...) Este o lecţie de viaţă, Cehov este în sine o lecţie de viaţă", a completat Michel Robin.
La rândul său, Florianne Bonanni, care a semnat conceptul spectacolului, a declarat că nu s-a gândit la un public ţintă atunci când i-a venit ideea acestei montări.
Florianne Bonanni spune că în piesa lui Cehov nu este vorba despre tristeţe şi nu este transmis vreun mesaj, ci este "un moment de viaţă".
"Este mai degrabă o piesă comică, n-are nimic moralizator, nu dă niciun fel de reţetă. Este doar un tablou al naturii umane", a declarat Florianne Bonanni pentru MEDIAFAX.
Întrebată dacă ea consideră că viitorul în teatru reprezintă îmbinarea dintre muzică şi teatru, dintre mai multe arte, Florianne Bonanni a declarat: "Eu nu cred într-un singur viitor al teatrului. Trebuie să ne gândim la asta, pentru că ce facem noi nu este o ilustrare muzicală, nu trebuie ca muzica să povestească aceleaşi lucruri, ci să vină în prelungirea textului, să explice mai degrabă mişcările sufletului. Este un amestec interesant, care pentru mine este extrem de interesant, pentru că, în definitiv, reprezintă meseria mea. Cred că este foarte interesant să amesteci artele. Mi-ar plăcea foarte mult să lucrez cu circul, să descopăr alte şi alte lumi".
În ceea ce priveşte ţinutele din spectacol, care au fost realizate de celebrul creator de modă Christian Lacroix, Florianne Bonanni este de părere că, "la rândul lor, costumele sunt o propunere artistică".
"Spectacolul regrupează mai multe propuneri artistice. (...) Christian Lacroix este o fiinţă foarte delicată, foarte modestă, este un star pentru noi, dar este un om extrem de simplu, extrem de pasionat. Pasionat de foarte multe lucruri, de design, de teatru, de croitorie. A înţeles foarte repede subiectul, iar costumele sunt sobre, dar în acelaşi timp sublime".
Şi pianista Emmanuelle Swiercz este extrem de încântată de costumele pe care Christian Lacroix le-a creat pentru acest spectacol.
"Este o mândrie când mă gândesc că Christian Lacroix a creat aceste costume. Au aşa o atingere satinată, o alură magică şi majestuoasă, dar şi puţin învechită. Asta contrastează foarte mult cu persoana lui Christian Lacroix, care are un fel de simplicitate, el este foarte modern. Una peste alta, el este genial", a declarat Emmanuelle Swiercz pentru MEDIAFAX.
În ceea ce priveşte impresia publicului despre acest spectacol, Emmanuelle Swiercz a declarat că l-a simţit "destul de atent" şi "foarte călduros".
"Acesta este întotdeauna riscul şi ceea ce face această meserie interesantă - de a transmite şi de a intra în comuniune cu publicul. Se întâmplă uneori să ai un mesaj, iar, la final, publicul să-l recepţioneze diferit, dar, chiar şi aşa, există o comuniune între public şi cel de pe scenă, aşa că, atunci când se întâmpla asta, este întotdeauna o reuşită", a declarat Emmanuelle Swiercz, precizând că un astfel de spectacol "antrenează o mobilizare a talentelor şi se formează o echipă frumoasă, care creează un proiect comun, nomad, efemer, dar, în egală măsură, de neuitat".
"Eu îmi iubesc cu pasiune meseria de solist. N-aş putea să trăiesc fără asta, dar această experienţă a fost pentru mine o descoperire a muncii în echipă, o muncă colectivă şi chiar am crescut la un nivel la care am fost cu toţii împreună şi asta este extrem de plăcut. Este extraordinar", a mai spus Emmanuelle Swiercz.
La rândul său, soprana Muriel Ferraro a precizat că este obişnuită cu această alăturare dintre operă şi teatru muzical.
"Munca în echipă este extraordinară. A fost o mare onoare şi o mare şansă să lucrez cu Michel Robin, care este un mare actor", a declarat Muriel Ferraro, precizând că publicul din Timişoara a fost "atent" şi călduros", iar acustica teatrului a fost "genială".
FEST se va închide pe 17 iunie, fiind marcat de întâlnirea cu un spectacol-eveniment, "Întoarcerea acasă", de Harold Pinter, în regia unuia dintre monştrii sacri ai regiei europene a secolului al XX-lea - Peter Stein, spectacol prezentat de Teatro Metastasio Stabile della Toscana.
Organizatorii şi-au propus anul acesta să ofere publicului şansa unor mari întâlniri teatrale. Astfel, cu ajutorul partenerilor de la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, în deschiderea şi închiderea FEST, vor fi aduse şi la Timişoara două spectacole de prim rang.
În serile următoare, spectatorii se vor putea bucura de spectacole în aer liber, reprezentaţii de teatru-dans, concerte, lansări de carte şi alte evenimente. Sunt de neratat spectacolele "Şaraiman", un spectacol de dans contemporan şi stand-up comedy, un concept marca Răzvan Mazilu, "Do Do Land", după o idee de Lewis Carroll, Grupo Puja!, Spania (Outdoor), "D'ale noastre", coregrafia Gigi Căciuleanu, "Hai Iu Iu nu Hey You You", concert remix-uri Maria Tănase, regia Radu Afrim, "Parallel" de Ferenc Sinkó, regia Ferenc Sinkó şi Leta Popescu, "Lazurd", regia Inés Boza, Spania (Outdoor), "Geografia inutil", de Peca Ştefan, regia Pedro Bennaton, Brazilia, "Beznă de mină", de Csaba Székely, regia Aba Sebestyén, "Ulro", de Zdzisław Górski, regia Zdzisław Górski, Polonia, "Pilgrimage", de Zdzisław Górski, regia Zdzisław Górski, Polonia (Outdoor), "Zic Zac", de Andrea Gavriliu, regia Andrea Gavriliu, precum şi concertele "Demlazz" - Ze Murnau, "Muzica Teatrului Next Generation" - Tibor Cári & The Theatre Fleas Orchestra, "Exit Oz".
De asemenea, porţile Teatrului Naţional sunt deschise pentru expoziţia dedicată pictorului şi scenografului George Löwendal "Timişoara, O «Ţară a surâsului» şi a triumfului", găzduită în Holul cu Coloane al instituţiei.
Programul FEST-FDR 2014 poate fi consultat pe http://ro.tntimisoara.com/programul-fest-fdr2014.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe