Programul Metropolis se desfăşoară cu ocazia Zilei internaţionale a Persoanelor Vârstnice (1 octombrie).
În cadrul acestui proiect vor fi programate spectacole la care accesul se va face pe baza cuponului de pensie.
Spectacolele „Crimă la Howard Johnson„, programat în ziua de 2 octombrie, şi „Azilul de noapte„, programat pe 8, 9 şi 10 octombrie, de la ora 19.00, sunt dedicate pensionarilor, prin Programul Social al Primăriei Municipiului Bucureşti.
„Crimă la Howard Johnson” este regizat de Emanuel Pârvu, care face parte şi din distribuţie, alături de Marius Gâlea şi Alexandra Ioniţă.
„Azilul de noapte„, după textul lui Maxim Gorki, este regizat de Mircea Marin şi îi are în distribuţie printre alţii, pe Ştefan Radof, Mircea Rusu şi Gavril Pătru.