Revoltă la Muzeul Ţăranului. Directorul Niţulescu, de la abuz de funcţie la consumaţii neplătite - FOTO

Revoltă la Muzeul Ţăranului Român. Sunt condamnate autoritatea excesivă, lipsa de criterii de valoare şi consumaţiile neplătite ale directorului Virgil Niţulescu. Exclusiv Mediafax: interviuri cu Adrian Darabană, patronul Clubului Ţăranului, şi Liliana Passima, cercetător al Muzeului Ţăranului.

Urmărește
4404 afișări
Imaginea articolului Revoltă la Muzeul Ţăranului. Directorul Niţulescu, de la abuz de funcţie la consumaţii neplătite - FOTO

Imagine: Victor Ciupuliga/ Mediafax Foto

Iată acuzaţiile cele mai grave îndreptate împotriva directorului Virgil Niţulescu:

Adrian Darabană, patronul Clubului Ţăranului: Şi, pe nesimţite (şi cu mare nesimţire), s-a instalat în club. A ascuns faţă de noi (şi faţă de Fisc!) reevaluarea contabilă a cladirii si a spaţiilor muzeului. A început desfăşurări kitsch cultural, cu soţie sau amantă.

Liliana Passima, cercetător, membru Consiliulului de administraţie MŢR: Program personal de evenimente. Soţia a expus în Noaptea Muzeelor. Abordare netransparentă a deciziilor şi a bugetului. Dela Festivalul de caricatură Magia vinului la „Adevărul despre daci” şi Invazia târgului tradiţional cu obiecte-kitsch.

Virgil Niţulescu: "Nu doresc să fac nici un comentariu. Nu port discuţii în presă cu şase colegi din muzeu."

Totul a început în momentul în care ministerul Culturii a anulat concursul pentru poziţia executivă dela Muzeul Ţăranului Român. Examenul pentru directoratul Muzeului l-a dat câştigător pe Vintilă Mihăilescu. Corina Şuteu şi comisia de contestaţii au anulat rezultatele şi au numit interimar pe Virgil Niţulescu, învinsul examenului şi fostul director al MŢR. Numit interimar, fostul director şi actual interimar a anihilat doi dintre membrii comisiei de examen care l-au decretat înfrânt: Şerban Sturdza şi Zoltan Rostas.

Detaliile aici

http://www.mediafax.ro/cultura-media/ancheta-la-muzeului-taranului-roman-dupa-examenul-suspendat-replica-directorului-nu-port-discutii-in-presa-15324154

Anularea rezultatelor de către minister, numirea interimară a lui Virgil Niţulescu au creat revoltă în rândul cercetătorilor MŢR.

http://www.mediafax.ro/cultura-media/logica-ministerului-culturii-mihailescu-sau-nitulescu-sturdza-este-de-vina-in-anularea-concursului-15334170

Aceştia au creat un blog muzeularendasului ( https://mtrleaks.wordpress.com/2016/05/26/muzeul-arendasului-roman/), au scris un comunicat în care îi analizează activitatea managerială. Episodul pitoresc şi edificator privind personalitatea directorului interimar s-a întâmplat însă la Clubul Ţăranului Român, aflat în incinta Muzeului.

Dacă angajaţii MŢR clamau lipsa de criterii valorice, abuzul de funcţie, Adrian Darabană, creatorul şi patronul Clubului a scos la iveală notele de plată neplătite ale lui Virgil Niţulescu. Portretul lui Virgil Niţulescu se completează astfel: director şi om care a profitat de poziţia sa de autoritate pe parcursul mandatului său.

Iată interviurile MEDIAFAX cu Adrian Darabană, patronul Clubului Ţăranului Român, şi Lila Passima, cercetător şi membru în consiliul de administraţie MŢR.

Adrian Darabană: Şi, pe nesimţite (şi cu mare nesimţire), s-a instalat în club. A ascuns faţă de noi (şi faţă de Fisc!) reevaluarea contabilă a cladirii si a spaţiilor muzeului. Desfăşurări kitsch dela soţie la amantă.

Reporter: Care este relaţia contractuală Muzeu-Club?

Adrian Darabană: Iniţial a fost un contract de delegare de servicii culturale, servicii menite să sprijne activităţile publice ale MŢR. Odată cu prelungirea contractului in 2013 (în ciuda eforturilor de preluare ale lui Virgil Niţulescu şi a prietenilor săi de la clubul Collage), contractul s-a schimbat, a devenit contract de închiriere a unui spaţiu “dedicat activităţii Clubului Ţăranului”. Asta înseamnă recunoaşterea oficială a identităţii Clubului Ţăranului.

Rep.: Ai postat pe FB o informaţie. De mult timp, directorul MŢR se ospăta fără să plătească. Cum se întâmpla practic? De ce ai tolerat acest lucru?

Adrian Darabană: A tot cerut să-i organizam mese pentru evenimente, la început credeam ca sînt toate pentru muzeu dar nu era deloc aşa. Şi, pe nesimţite (şi cu mare nesimţire), s-a instalat în club. Îşi primea musafirii la noi, sau cerea să-i ducem în birou mîncare şi băutură pentru cei ce-l vizitau. Chiar credeam la început că e vorba de oameni cu care organiza evenimente pentru MŢR. De fapt, se pare că, rămas fără trataţiile de la Collage (restaurantul de visavis de Muzeu, patronul acestuia a intrat la închisoare), îşi propusese să-şi ţină rangul la acelaşi nivel. Iar oamenii cu care se întîlnea erau, de fapt, “specialiştii” care au pus gheara pe MŢR (cei care organizează de ani buni tîrgurile kitsch din curtea MŢR, amanta/soţia, artiştii plastici pe care-i cultivă şi tot aşa). Sigur că îmi reproşez ca n-am fost mai atent la început. După o vreme, ştiind ce face în muzeu, am aşteptat să intervină DNA-ul, Curtea de Conturi, Corpul de Control al ministerului sau orice alt organism de control îndrituit să verifice. Nu s-a întîmplat aşa, din păcate.

Anul trecut, după ultimul control al Curţii de Conturi, am aflat că, din 2013, ascunsese faţă de noi (şi faţă de Fisc!) reevaluarea contabilă a cladirii si a spaţiilor muzeului. Şi aşa, deşi firma noastră îşi plătise la zi impozitele datorate la DITL, am fost anunţaţi ca avem o datorie de 65000 de lei (repet, nici Fiscul nu ştia asta) la care, culmea, trebuia sa plătim şi dobînzi şi penalităţi de 15000 lei! În total, 800 de milioane de lei vechi! Am împrumutat banii şi am plătit. Atunci am realizat că omul nu se lăsase după episodul Collage şi că planul lui era să ne aducă în imposibilitate de plată. Doar aşa fiind în măsură să ne anuleze contractul şi să ofere clubul cui doreşte el. Am consultat avocaţi care mi-au spus ca pot să dau muzeul în judecată şi să-mi recuperez prejudiciul. Ori, asta n-o să fac niciodată. Dar, de atunci, i-am cerut să semneze fiecare notă de consumaţie neplătită ca să am o evidenţă.

Rep.: Cum te-ai hotărât să spui adevărul?

Adrian Darabană: După cum ştiţi, a pierdut examenul la concursul organizat de Ministerul Culturii şi a contestat comisia în bloc. Şi a urmat aberaţia de care ştie toată lumea, ministerul a confirmat că Şerban Sturdza n-ar avea competenţă în MŢR. Serban Sturdza, poate singura personalitate din România care nu are nevoie de nicio confirmare în privinţa asta! Atunci mi-a fost clar că omul poate să facă orice. Şi de atunci nu mai am chef să tac.

Rep.: La ce sumă se ridică această consumaţie?

Adrian Darabană: Doar notele semnate şi neplătite din perioada februarie – mai 2016 se ridică la aproximativ 8000 - 9000 de lei. Vă daţi seama cît a reuşit acest om să fure doar de la noi în aceşti ani?

Rep.: Cum ai acoperit suma din contabilitate?

Adrian Darabană: Am plătit eu bonurile fiscale şi le-am păstrat împreună cu notele semnate de Niţulescu. Le pot arăta oricînd.

Rep.: Ce se întâmplă în acest moment? Te-a ameninţat? Ce pârghii juridice poate avea ca director împotriva ta?

Adrian Darabană: Ameninţări au fost dintotdeauna! Dar pe 31 mai 2016 am hotărît sa-i interzic achiziţionarea produselor comercializate în incinta Clubului Ţăranului pînă nu-şi plăteşte măcar datoria pentru care am semnătura lui. Am înregistrat la secretariatul muzeului in data de 1 iunie 2016 un document în acest sens. Am aflat de la angajaţii mei ca a apărut seara, a fluturat o hîrtie de 100 de lei şi a început să ţipe cînd nu i s-a permis să-şi cumpere băutură. Brusc avea bani de cheltuit! Pentru că oamenii au spus că eu am hotărit să nu-l mai servim, a început să urle că e ilegal ce facem, că va avea el grijă ca “SRL-ul să aibă probleme din cauza asta” şi că o sa vedem noi, lucrurile nu vor rămîne aşa! Chiar sper să nu rămînă aşa. Mi se pare inacceptabil ca directorul Muzeului Naţional al Ţăranului Român să îmi ameninţe angajaţii, să-şi bată joc de noi aşa cum face şi cu muzeul. Şi sînt hotărit să fac tot ce e posibil legal pentru a apăra Clubul Ţăranului de acest personaj toxic.

 

 

Liliana Passima, cercetător, membru Consiliu de Administraţie: Domnul Niţulescu a introdus în timpul mandatului său şi un program personal, Conferinţe şi târguri kitsch

Reporter: Sunteţi în Consiliul de administraţie al Muzeului Ţăranului. Ce evenimente promovează şi care sunt deciziile pe care directorul Niţulescu le impune? Cum obţine totuşi majoritatea, pentru ca deciziile să fie puse în aplicare?

Liliana Passima: Există un program de evenimente interne organizate de specialiştii MNŢR, structurate într-un program minimal anual avizat de C.Ş. şi aprobat de C.A, supus apoi aprobării Ministerului Culturii (expoziţii, cercetări de teren, ateliere, conferinţe, publicaţii, târguri, concerte).Pentru acest program am reuşit în mare, după o serie de experienţe nefericite repetate (scurtarea perioadei unor expoziţii MNŢR în favoarea altora externe, micşorarea bugetului, suprapunerea cu alte acţiuni nediscutate şi supuse votului în consilii, decizii luate unilateral de manager, fără consultarea membrilor CA),ca printr-o serie de memorii şi notificări să impunem managerului MNŢR să respecte bugetele, planificările expoziţiilor interne şi realizarea proiectelor noastre. Domnul Niţulescu a introdus în timpul mandatului său şi un program personal / paralel de acţiuni, unele supuse discuţiei în CA dar neaprobate, altele integrate fără ştiinţa şi, implicit, aprobarea CA, altele fără avizul pozitiv al şefilor de secţie responsabili, punându-ne deseori în situaţia jenantă de a nu cunoaşte unele din acţiunile care se petreceau în incinta muzeului, de a nu putea oferi detalii participanţilor sau de a nu putea opri acţiunile care erau total inadecvate imaginii şi obiectului de activitate specific MNŢR. Practic am avut de a face cu o abordare netransparentă a deciziilor şi a modului în care este programat, calculat şi cheltuit bugetul acestor evenimente din programul său personal. Mai trebuie spus că acest Consiliu de administraţie este un organism de conducere deliberativ. Conform R.O.F. al MNŢR acest Consiliu ar trebui să poată decide, să adopte hotărâri pe care să le şi pună în aplicare. Domnul Niţulescu practic a transformat acest Consiliu dintr-unul deliberativ în unul consultativ.

Reporter: În ce sens a scăzut calitatea evenimentelor Muzeului? De ce?

Liliana Passima: În privinţa calităţii evenimentelor sunt două planuri care au menţinut situaţia conflictuală între specialiştii şi membrii CA pe de o parte şi managerul MNŢR de cealaltă parte. Unul este format din aceste evenimente externe,paralele cu programul expoziţional intern, integrate personal de managerul MNŢR, în pofida tuturor argumentelor profesionale şi a pronunţării împotrivă a membrilor CA, de multe ori în majoritate absolută, dar pe care a refuzat sistematic să le ia în considerare şi să le finalizeze printr-o decizie. Unele dintre ele sunt evenimente foarte diferite calitativ şi chiar dacă există o calitate evidentă a unora dintre ele, nu au o coerenţă programatică şi par să fi fost rezolvarea unor cereri personale ale unor cunoştinţe ale managerului: expoziţii de artă modernă şi contemporană ale unor artişti aleşi aleatoriu, care ar fi trebuit, prin conţinutul lor, să fie găzduite de alte muzee / instituţii ca MNAR, MNIR, MNAC,Biblioteca Naţională, Palatele Brâncoveneşti, etc.Aleg doar câteva exemple: expoziţiile Constantin Pacea, Theodor Răducanu, Dan Bota, cinci ediţii ale Expoziţiei de primăvară HDU, George Tzipoia, expoziţii de pictură ale unor proaspeţi absolvenţi la UNARTE, Gheorghe Anghel, Paolo Teit, festivalul de caricatură Magia vinului, festivalul „Adevărul despre daci”, Festivalul „Sărbători şi ritualuri tradiţionale româneşti”(o caricaturizare jalnică a obiceiurilor tradiţionale deja cunoscută a Fundaţiei Artex). Pentru o imagine de ansamblu a evenimentelor externe pot fi consultate rapoartele narative de pe site-ul muzeului. Cel de-al doilea plan este prezenţa târgurilor săptămânale care, prin structura de bazar / talcioc / bâlci şi supraaglomerarea până la refuz a curţii muzeului cu produse comerciale ieftine, (e drept că alături de obiecte vechi, dar într-un amestec amatorist de tarabă cu mici şi bere), din magazine en-gros sunt total inadecvate unei instituţiide valoarea MNŢR. De altfel,nici un alt muzeu din Bucureşti nu primeşte acest gen de târguri în incinta instituţiei. La toate notificările privind neîndeplinirea criteriilor de selecţie şi la ultimele noastre decizii de suspendare a acestor târguri votate în unanimitate de membrii CA, domnul Niţulescu a refuzat să emită această decizie de suspendare, prelungind personal contractele de organizare şi neoferind pentru această decizie nici un argument profesional şi legal în acest sens. Târgurile continuă şi astăzi, afumând săptămânal cu grătarele din curte un monument de patrimomiu de sec.XVIII, Bisericuţa de lemn din Bejani. Oare comisia monumentelor istorice mai funcţionează sau se poate autosesiza?

Reporter: Şerban Sturdza era implicat în activitatea muzeului? De ce a fost găsit ispăşitor în cazul concursului?

Liliana Passima: Domnul Şerban Sturdza a fost ales membru în CŞ tocmai pentru înaltele sale competenţe în arhitectura şi implicit civilizaţia ţărănească. Şi pentru o profundă cunoaştere a obiectelor de patrimoniu ţărănesc. Este de notorietate moştenirea culturală lăsată de bunicul său, Barbu Slătineanu, autorul primului manual de ceramică din România şiîntemeietorul unei colecţii de artă ţărănească românească şi universală remarcabilă. În plus, ne-a oferit consiliere şi în problemele şantierului de consolidare, iar cu câţiva ani înainte ne-a făcut o propunere foarte interesantă de reamenajare a spaţiului curţii interioare racordat ca o prelungire organică la spaţiul muzeal,armonizând discursul vizual al muzeului cu spaţiul exterior şi regândind extraordinar de creativ semnificaţia funcţiei de recreere a muzeului.Proiectul nu a putut fi materializat din lipsa fondurilor. Echipa coordonată de Şerban Sturdza a realizat în schimb amenajarea spaţiului librăriei Cărtureşti–MŢR, oferind o soluţie creativă valoroasă. Domnia sa a propus şi o colaborare între MNŢR şi Pro Patrimonio în proiectul „60 de biserici din lemn”, care avea ca misiune salvarea acestora de la degradare printr-o serie de etape bine gândite, la care îşi aduceau aportul şi studenţi şi masteranzi de la arhitectură în cadrul programelor de teren de la facultate.De altfel, au existat şi câteva expoziţii ca rezultat al acestei colaborări.

Nu cunosc conţinutul contestaţiei în urma căreia domnul Sturdza a fost considerat neconform cu statutul de specialist în domeniul instituţiei noastre. Pot să presupun că CV-ul domniei sale a fost considerat formal şi birocratic ca nefiind activitate specifică în domeniul muzeal, deşi toate realizările domniei sale şi modul de lucru interdisciplinar îl recomandă ca pe un competent cunoscător şi explorator al lumii tradiţionale în raport cu civilizaţia urbană actuală, un raport atât de necesar într-o muzeografie care reinterpretează actual elementele etnografice şi antropologice.

Reporter: Ce înseamnă înlocuirea lui Zoltan Rostas cu Silviu Angelescu?

Liliana Passima: Aceasta este o altă decizie unilaterală a managerului MNŢR. Precedenta decizie, tot unilaterală, ne punea în faţa unei schimbări a structurii şi componenţei CŞ. Funcţiile de membri ai CŞ au fost schimbate fără informarea şi consultarea acestora în acelea de invitaţi permanenţi. În schimb, au fost invitaţi ca membri ai CŞ persoane din afara instituţiei despre care nici unul din foştii membrii ai CŞ nu fuseseră informaţi. Ponderea şi importanţa statutului angajaţilor MNŢR prezenţi în CŞ a fost schimbată în favoarea celor veniţi din exterior. La protestul nostru verbal, domnul Niţulescu a schimbat printr-o altă decizie statutul nou căpătat de invitaţi permanenţi în şi mai noul statut de şefi de secţie, în timp ce invitaţii din afara instituţiei au rămas membri ai CŞ. În ce priveşte schimbarea domnului Zoltan Rostas din CŞ, făcută în aceeaşi manieră de a nu se consulta cu nimeni şi fără a prezenta o argumentaţie profesională justificată membrilor Consiliului, o consider o nouă gafă iremediabilă a managerului MNŢR, aceea de a-şi trata discreţionar colegii de echipă şi instituţia publică pe care are responsabilitatea să o managerieze profesionist şi conform legii. Ridică semne de întrebare această înlocuire tocmai pentru că vine după ce domnul Niţulescu a pierdut concursul pentru un nou manageriat, unul dintre membrii comisiei fiind chiar domnul Zoltan Rostas.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici