Gandul
Acesta s-a arătat flatat de responsabilitatea care i-a fost încredinţată, rolul unui concert-maestro fiind în cadrul unei orchestre al doilea ca importanţă după cel al dirijorului.
Proiectul Orchestrei Simfonice YouTube a debutat în premieră mondială joi, de la ora 2.30, ora României (19.30, ora locală), în Carnegie Hall, din New York, una dintre cele mai mari săli de concerte din întreaga lume.
Află mai multe despre participarea românului la proiectul Orchestrei YouTube pe www.adevarul.ro