Gabriel Liiceanu – întâlnire cu publicul, la 30 de ani de la lansarea „Jurnalului de la Păltiniş”

Potrivit unui comunicat de presă remis MEDIAFAX, sâmbăta, de la ora 17.00, Dan C. Mihăilescu şi Gabriel Liiceanu invită publicul bucureştean la întâlnirea cu o carte pe care Noica însuşi a numit-o „cel mai extraordinar act de iubire”.

Prima ediţie a „Jurnalului de la Păltiniş” – jurnalul momentelor petrecute de Gabriel Liiceanu în preajma lui Constantin Noica – a apărut la Cartea Românească în 1983. A doua, revăzută şi adăugită cu paginile cenzurate în 1983, a fost publicată de Humanitas în 1991. Celei de-a treia ediţii i-au fost adăugate două texte tulburătoare de dată recentă (1996), despre arestarea şi moartea lui Noica.
Împreună cu „Epistolarul”, aflat la rândul său la o noua ediţie, „Jurnalul de la Păltiniş” reconstituie în beneficiul tinerei generaţii de astăzi premisele mitului de ordin cultural născut, în anii ’80, în jurul personalităţii lui Noica.

„Această carte e în realitate un document de epocă, mărturia patetică a unor aspiraţii şi neputinţe care ar putea deveni sensul şi justificarea acestor ani de take-off, hărăziţi generaţiei noastre”, spune Andrei Pleşu.

Bolojan: Întărirea flancului estic NATO, de la Marea Baltică la Marea Neagră, o prioritate

23:08

Ilie Bolojan anunță că România nu va dubla cheltuielile de apărare

23:06

Gabriel Liiceanu este una dintre figurile marcante ale Şcolii de la Păltiniş; personalitate civică şi academică, filosof, eseist şi scriitor. „Jurnalul de la Păltiniş” este un bestseller al anilor ’80, mijlocind pentru public întâlnirea cu modelul cultural construit de Noica. Din aceeaşi perioadă datează traducerile din Platon şi primele traduceri din Heidegger, la a cărui cunoaştere în România va contribui esenţial. „Apel către lichele” devine un manifest al conştiinţei civice româneşti. După 1990, seria volumelor de filosofie iniţiată de „Tragicul” continuă cu „Cearta cu filosofia” şi „Despre limită”. În seria „Despre minciună, Despre ură, Despre seducţie”, filosofia se deschide spre un discurs mai eseistic şi implicat în viaţa cetăţii. „Uşa interzisă”, „Scrisori către fiul meu” şi „Întâlnire cu un necunoscut” îl impun ca pe unul dintre cei mai importanţi şi citiţi autori de „literatură personală” din România.