Prima pagină » Cultură-Media » Pro TV – lider de audienţă şi cu emisiunea „Local Kombat” vineri seară

Pro TV – lider de audienţă şi cu emisiunea „Local Kombat” vineri seară

Postul Pro TV a fost lider de audienţă vineri seară în timpul difuzării emisiunii "Local Kombat", care a înregistrat 7,2 puncte de rating şi 29,0% cotă de piaţă pe publicul comercial, potrivit unui comunicat al postului de televiziune.
Pro TV - lider de audienţă şi cu emisiunea

Vineri seară, după ce milioane de telespectatori din întreaga ţară au urmărit cu sufletul la gură emisiunea-fenomen „Romanii au talent”, românii au rămas în continuare pe Pro TV pentru a urmări competiţia Local Kombat Vâlcea.

Astfel, în minutul de aur al competiţiei, înregistrat la ora 23.00, aproape 2,5 milioane de telespectatori din toată ţara se uitau la Pro TV. Pentru publicul comercial – din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani – vârful de audienţă a fost la ora 23.00 de 13 puncte de rating, cu o cotă de piaţă de 35,6 procente.

Audienţa medie a competiţiei „Local Kombat” difuzate vineri seară de Pro TV a fost, pe publicul comercial, de 7,2 puncte de rating si 29 % cotă de piaţă, în timp ce Antena 1 obţinea doar 2,5 puncte de rating si 10,3% cotă de piaţă.

Şi pe întreg publicul din mediul urban Pro TV s-a situat detaşat pe poziţia fruntaşă cu o audienţă medie de 6,6 puncte de rating şi 26,3% cotă de piaţă, la distanţă mare de Antena 1 care înregistra doar 1,9 puncte de rating şi 7,8% cotă de piaţă.

Campionul ultimei ediţii „Dansez pentru tine”, Cătălin Moroşanu, l-a spulberat pe turcul Yuksel în trei reprize. Cel supranumit „Moartea din Carpati” şi-a năucit adversarul în prima repriză, acesta din urmă fiind numărat de două ori.

Marele meci de fotbal Bosnia – România de pe 26 martie, care va fi transmis in direct la Pro TV, a fost prefaţat la Local Kombat Vâlcea de Ionuţ Iftimoaie şi bosniacul Poturak. Cei doi au făcut show, lovindu-se timp de trei reprize. Bosniacul a avut însă un plus, terminând meciul în avantaj la puncte.

Sebastian Ciobanu n-a reuşit să se răzbune pe francezul Freddy Kemayo, pierzând după extra-round.